Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia ar putea câștiga războiul în câteva săptămâni dacă SUA nu aprobă imediat ajutor militar pentru Ucraina

Război în Ucraina. Principalii consilieri ai președintelui Joe Biden le-au spus săptămâna trecută parlamentarilor americani într-o întâlnire cu uşile închis, la Casa Albă, că dacă Congresul nu va aproba ajutor militar suplimentar pentru Ucraina în zilele următoare, Rusia ar putea câștiga războiul în câteva săptămâni, în cel mai bun caz în câteva luni, relatează NBC News, citând surse aproapiate discuţiilor. 

de Redactia Observator

la 22.01.2024 , 11:20

Rusia ar putea câștiga războiul în câteva săptămâni dacă SUA nu aprobă imediat ajutor militar pentru Ucraina Rusia ar putea câștiga războiul în câteva săptămâni dacă SUA nu aprobă imediat ajutor militar pentru Ucraina - Profimedia

În cadrul întâlnirii de săptămâna trecută, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan și directorul pentru informaţii naţionale Avril Haines le-au spus parlamentarilor americani că Ucraina va rămâne fără anumite capacități de apărare aeriană și de artilerie în următoarele săptămâni.

Fără muniții, Ucraina mai poate rezista în fața Rusiei câteva săptămâni, cel mult câteva luni

Evaluarea sumbră a fost descrisă de un oficial de la Casa Albă drept "incredibil de cruntă". Raportul vine în contextul în care ajutorul Ucrainei nu a fost niciodată mai incert ca acum iar oficialii de la Casa Albă sunt din ce în ce mai alarmați de scenariul în care Joe Binde nu va putea să își îndeplinească promisiunea că SUA vor fi alături de Ucraina "atât timp cât este nevoie", scrie NBC News.

Articolul continuă după reclamă

Sullivan și Haines le-au spus liderilor din Congres momentul exact în care resursele militare cheie ale Ucrainei vor fi epuizate semnificativ și au prezentat o evaluare detaliată a dinamicii de pe câmpul de luptă, dar informaţiile sunt clasificate şi nu au fost divulgate de presa americană.

Pe acelaşi subiect

Deși Sullivan nu a prezis o victorie iminentă a Rusiei, el a subliniat că poziția Ucrainei va deveni mai dificilă pe parcursul acestui an şi a vorbit despre intervale de timp specifice în care țara nu va mai avea anumite capacităţi militare.

Consilierii lui Joe Biden le-au mai spus parlamentarilor că lipsa ajutorului militar nu va afecta doar Ucraina. Ar putea determina şi alte țări care se bazează pe SUA, inclusiv Japonia și Coreea de Sud, să-și regândească alianțele. Mesajul lor către Congres a fost că o victorie a Rusiei doar pentru americanii nu s-au putut pune de acord va avea reverberaţii în întreaga lume. 

Grupul bipartizan de lideri ai Congresului, prezent la întâlnire, a fost de acord că acordarea de ajutor Ucrainei este o prioritate de securitate națională, dar a recunoscut că există dezacorduri cu privire la modul de procedură legislativă. 

Suspendat în Congres de luni bune, ajutorul suplimentar pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari, a fost gândit de Administrația Biden într-un singur pachet de finanțare alături de Israel, Taiwan şi graniţa SUA cu Mexic. Însă, pentru a aproba pachetul, republicanii, care în mod tradiţional se opun migraţiei ilegale, cer schimbări legislative şi o politică mai dură pentru apărarea graniţelor SUA, în special din sud. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rusia ar putea câștiga războiul în câteva săptămâni dacă SUA nu aprobă imediat ajutor militar pentru Ucraina