De ce ezită Occidentul să confişte activele ruseşti îngheţate: pierderi de 288 de miliarde de dolari din investiţii
Agenţia de presă rusă RIA a anunţat duminică că a calculat că Occidentul ar putea pierde active şi investiţii în valoare de cel puţin 288 de miliarde de dolari dacă ar confisca bunurile ruseşti îngheţate, pentru a ajuta la reconstrucţia Ucrainei, iar Moscova ar riposta, transmite Reuters, citată de news.ro.
După ce preşedintele Vladimir Putin a trimis forţe în Ucraina în februarie 2022, SUA şi aliaţii săi au interzis tranzacţiile cu banca centrală şi Ministerul de Finanţe al Rusiei, blocând în Occident activele suverane ale Rusiei, în valoare de în jur de 300 de miliarde de dolari.
Statele Unite aveau active ruseşti în valoare de 9,6 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2022
Oficialii americani şi britanici au lucrat în ultimele luni pentru a demara eforturile de confiscare a bunurilor ruseşti imobilizate în Belgia şi alte oraşe europene, pentru a ajuta la reconstrucţia în Ucraina. Ei speră că liderii Grupului celor Şapte vor fi de acord să emită o declaraţie de intenţie mai puternică când se vor întâlni la sfârşitul lunii februarie, în jurul celei de-a doua comemorări a invaziei Ucrainei de către Moscova, au declarat trei surse pentru Reuters pe 28 decembrie.
Rusia a acuzat Washingtonul că încearcă să forţeze ţările din Europa, unde se află majoritatea activelor ruseşti, să ia măsuri similare, iar Kremlinul a spus că Moscova are o listă cu bunuri americane, europene şi alte bunuri care ar fi confiscate dacă ţările occidentale vor merg înainte cu această intenţie. RIA a citat date care arată că investiţiile directe ale Uniunii Europene, naţiunilor G7, Australia şi Elveţia în economia totalizau 288 de miliarde de dolari rusă la sfârşitul anului 2022.
- O pisică a murit în condiții barbare, după ce a fost aruncată de o controloare din tren la -30 de grade, în...
- 18 morţi după ce Ucraina ar fi bombardat o zonă aglomerată din Doneţk. Ucrainenii nu au comentat incidentul
- O aeronavă de provenienţă franceză s-a prăbuşit în Afganistan, Rusia anunţă că i-a dispărut un avion de pe...
Aceasta a spus că naţiunile UE deţineau 223,3 miliarde de dolari din aceste active active, dintre care 98,3 miliarde de dolari erau deţinute oficial de Cipru, 50,1 miliarde de dolari de Ţările de Jos şi 17,3 miliarde de dolari de Germania. Potrivit agenţiei, primii cinci investitori europeni în economia rusă includ şi Franţa, cu active şi investiţii în valoare de 16,6 miliarde de dolari, şi Italia, cu 12,9 miliarde de dolari.
Dintre ţările G7, Marea Britanie estet unul dintre cei mai mari investitori, potrivit datelor de la sfârşitul anului 2021 care arată că activele britanice în Rusia valorau aproximativ 18,9 miliarde de dolari. RIA a spus că Statele Unite aveau active ruseşti în valoare de 9,6 miliarde de dolari la sfârşitul anului 2022, Japonia 4,6 miliarde de dolari şi Canada 2,9 miliarde de dolari.
Elveţia şi Norvegia, despre care RIA a declarat că au semnat de obicei măsurile anti-ruse, aveau 28,5 miliarde de dolari şi, respectiv, 139 de milioane de dolari la sfârşitul lui 2022, a spus el, în timp ce datele arată că Australia avea 683 de milioane de dolari investiţi în Rusis, la sfârşitul anului trecut. Reuters nu a putut verifica datele citate de RIA.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰