Video Rusia, atacată cu zeci de drone cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale. Cu 80% şanse de câştig, Vladimir Putin e păzit de 50.000 de agenţi speciali
Rusia este sub atac. Zeci de drone au fost lansate asupra teritoriului rus, în timp ce trei grupări paramilitare au încercat să ocupe localităţi de lângă graniţa cu Ucraina. Rusia neagă incursiunea terestră. Atacul vine cu doar două zile înaintea alegerilor prezidenţiale. Sondajele îl dau drept câştigător al cursei pe Vladimir Putin cu peste 80% din voturi. Fără un rival real, va conduce Rusia pentru încă 6 ani.
Este doar una dintre zecile de drone lansate peste noapte de Ucraina asupra teritoriului rus. A lovit primăria oraşului Belgorod. Alte drone au vizat ţinte în regiuni precum Moscova, Kursk, Briansk, Tula și Oriol. Cel puțin o mare rafinărie a fost aruncată în aer, mai multe rezervoare cu combustibil au luat foc şi o linie de alimentare cu energie electrică a fost avariată. În apropierea Moscovei. Un avion de luptă, cel mai probabil trimis în misiune spre graniţa cu Ucraina s-a prăbuşit imediat după decolare. 15 oameni au murit.
Vladimir Putin, păzit de peste 50.000 de agenţi speciali
Rusia a fost şi ţinta unei incursiuni terestre. Trei grupări paramilitare grupate de ruşi pro-ucraineni susţin că au trecut graniţa şi se îndreaptă spre oraşele Belgorod şi Kursk, unde şcolile au fost deja închise. Este o lovitură de imagine uriaşă primită de Vladimir Putin înainte de alegerile prezidenţiale. Scrutinul începe vineri şi va dura trei zile. În cazarmele de pe linia frontului si in oraşele cucerite se votează deja. Ştampila este pusă în prezenţa unui soldat înarmat. Analiştii consideră că victoria lui Putin este sigură.
Sondajele îl dau câştigător, cu peste 80% din voturi. Speranţa democraţiei din Rusia ar fi fost Vladislav Davankov. Are 40 de ani şi este cel mai tânăr contracandidat al lui Putin. A anunţat că vrea să modernizeze ţara şi să oprească războiul din Ucraina. "Lumea îl votează (n.red. - pe Putin), pentru că ştiu că o să câştige. Oamenii nu vor să piardă. Oricum, o să câştige. E ca şi cum ţi-ar rupe biciul pe spate. De ce să rezişti? De ce să te împotriveşti? Este o emoţie negativă, fără încredere în ziua de mâine", a declarat Abbas Gallyamov, analist politic.
Tot 6% din voturi ar primi şi Nikolai Haritonov care candidează din partea Partidului Comunist Rus. Are 75 de ani, mai în vârstă decât Putin, şi a mai candidat împotriva lui în 2004, dar a câştigat doar 13%. "Vremurile sovietice în care ne-am născut şi am crescut trebuie să se întoarcă. Ne vom întoarce. Când victoria va avea loc în timpul operaţiunii militare speciale, suntem siguri că asta o se întâmple", a declarat Nikolai Haritonov, candidat la alegerile prezidenţiale din partea Partidului Comunist Rus.
Cu doar câteva zile înainte de alegerile prezidenţiale, Vladimir Putin a acordat o atenţie deosebită securităţii sale. Paza este asigurată de peste 50.000 de agenţi speciali, iar transportul se face cu un tren ce permite călătorii discrete sau cu limuzina prezidenţială, realizată la comandă şi desprinsă parcă din filmele cu James Bond. Este blindată şi poate rezista atacurilor chimice.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰