Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rusia neagă că a minat centrala Zaporojie. ISW: Ştirea cu generalul rus care ameninţă că distruge centrala este cel mai probabil un fake news

Centrala nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa, este de câteva zile în centrul atenţiei presei internaţionale. Obiectivul a fost cucerit de armata rusă în urmă cu ceva timp, iar de atunci este sub controlul total al trupelor aflate acolo.

de Redactia Observator

la 09.08.2022 , 12:31

Rusia neagă că a minat centrala Zaporojie. ISW: Ştirea cu generalul rus care ameninţă că distruge centrala este cel mai probabil un fake news - Profimedia

Ucrainenii încearcă să recucerească centrala, un ţel care pare însă greu de atins. În ultimele zile au fost raportate mai multe bombardamente în jurul centralei de la Zaporojie, atacuri de care ruşii şi ucrainenii s-au acuzat reciproc. Ieri, 8 august, o ştire îngrijorătoare a făcut înconjurul presei internaţionale. Energoatom, compania energetică de stat ucraineană, anunţa şi ea citând un comandant rus, pe general-maiorul,Valery Vasilev, că ruşii au minat centrala nucleară şi sunt pregătiţi să o arunce în aer dacă pierd controlul asupra ei.

Ruşii depozitează arme la centrala nucleară

Mai exact, ucrainenii citau indirect un cont de Vkontakte (n.red. o reţea de socializare similară Facebook, în limba rusă) operat de un site rusesc Lenta Novosti. Pe acel cont ar fi apărut această ameninţare cu detonarea centralei nucleare, iar presa ucraineană şi mai apoi cea internaţională a prezentat ştirea ca fiind una reală. O analiză ISW, Institutul pentru Studiul Războiului, a ajuns la concluzia că ştirea este cel mai probabil un "fals". De asemenea, Ministerul Apărării din Rusia a reacţionat la scurt timp condamnând informaţia și mesajul ca fiind un ”fals”. Oficialii ruşi au susținut și că Vasilev se afla în Uzbekistan în momentul în care se presupune că ar fi făcut declarația respectivă în Zaporojie.

Articolul continuă după reclamă

Deşi această informaţie s-a dovedit a fi una falsă, faptul că Rusia a amplasat un număr considerabil de militari la centrala nucleară de la Zaporojie, iar locul a fost transformat practic într-o unitate militară, este cel mai probabil o realitate.

Mai mulți oficiali occidentali și ucraineni cred că Rusia folosește centrala nucleară ca o fortăreață pentru a-și proteja trupele și a organiza atacuri, presupunând că armata ucraineană nu va trage în centrală, potrivit CNN. Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a acuzat chiar Moscova că și-a făcut bază militară în centrală, în timp ce Ministerul britanic al Apărării a declarat într-o informare recentă că Rusia își sabotează operațiunile în Ucraina prin strategia de la centrală. Rușii au negat acuzaţia că şi-au instalat bază militară pe teritoriul centralei de la Zaporojie. 

Primarul ucrainean din Enerhodar, Dmytro Orlov, a declarat la sfârșitul lunii iulie că soldații ruși au fost observaţi utilizând armament greu în apropierea centralei, deoarece ”știu foarte bine că ucrainenii nu vor răspunde la aceste atacuri, pentru că pot deteriora centrala."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rusia neagă că a minat centrala Zaporojie. ISW: Ştirea cu generalul rus care ameninţă că distruge centrala este cel mai probabil un fake news