Rusia, WikiLeaks și echipa de campanie a lui Donald Trump, acuzate de conspirație: "Este un act de trădare fără precedent"
Partidul Democrat a dat în judecată Guvernul rus, echipa de campanie a lui Donald Trump şi WikiLeaks, acuzând existenţa unei conspiraţii.
Partidul Democrat din SUA a dat în judecată Guvernul rus, echipa de campanie a lui Donald Trump şi WikiLeaks, acuzând existenţa unei conspiraţii pentru influenţarea alegerilor prezidenţiale din 2016 în favoarea lui Donald Trump, scrie The Guardian.
Procesul a fost intentat vineri la un tribunal federal din New York.
În plângere se precizează că oficiali din echipa de campanie a lui Donald Trump au colaborat cu Guvernul rus pentru a afecta imaginea candidatei democrate Hillary Clinton. De asemenea, se cer despăgubiri pentru infiltrarea hackerilor în serverele Comitetului Naţional.
"În timpul campaniei prezidenţiale din 2016, Rusia a lansat un atac asupra democraţiei noastre şi a găsit un partener disponibil în campania lui Donald Trump. Acest lucru reprezintă un act de trădare fără precedent - echipa de campanie a unui candidat la Preşedinţia Statelor Unite a colaborat cu o putere străină pentru a-şi mări şansele la câştigarea alegerilor”, susţine, într-un comunicat, preşedintele Comitetului Naţional al Partidului Democrat, Tom Perez.
Fiul și ginerele lui Donald Trump, acuzați că au conspirat cu rușii
Cei acuzaţi, conform documentelor despuse în instanţă, sunt fiul preşedintelui, Donald Trump Jr., ginerele şi consilierul-şef Jared Kushner, fostul şef al campaniei, Paul Manafort şi adjunctul său Rick Gates şi fostul consilier pe probleme de politică externă, George Papadopoulos.
De asemenea, sunt acuzaţi şi Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, şi Roger Stone, o cunoştinţă veche a lui Trump, care a comunicat cu WikiLeaks, site care a publicat email-urile obţinute în urma spargerii de către hackeri a serverelor Comitetului şi al şefului campaniei lui Clinton, John Podesta.
Din partea Rusiei, plângerea este îndreptată împotriva lui Aras şi Emin Agalarov, miliardari care sunt numiţi drept posibile legături dintre campania lui Trump şi Moscova.
Partidul Democrat: "Este un act de trădare fără precedent"
Comitetul Naţional al Partidului Democrat susţine că presupusa conspiraţie "a afectat puternic” eforturile sale în campanie prin faptul că a subminat capacitatea partidului de a-şi transmite mesajul către electoratul american şi a creat tensiuni în interiorul partidului.
În plângere se precizează, de asemenea, că infiltrarea în servere "a compromis comunicările externe şi interne” ale partidului şi a dus la o scădere semnificativă în adunarea de fonduri. În plus, repararea sistemelor organizaţiei a costat mai mult de un milion de dolari.
"Nimeni nu este mai presus de lege, iar cei care au coordonat acest atac trebuie să fie traşi la răspundere. Trebuie să prevenim atacuri viitoare asupra democraţiei noastre şi exact acest lucru facem astăzi. Nu este ceva partizan, este un act de patriotism. Este obligaţia noastră faţă de poporul american”, precizează Partidul Democrat.
Două anchete separate, demarate de FBI şi Congres, analizează amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale americane din 2016, precum şi colaborarea dintre echipa de campanie a lui Trump şi Moscova.
Investigaţia FBI, condusă de procurorul special Robert Mueller, i-a pus sub acuzare pe Manafort, Gates, Papadopoulos şi pe fostul consilier pe probleme de securitate naţională al lui Trump, Michael Flynn.
De asemenea, Mueller a acuzat şi 13 cetăţeni ruşi şi trei grupări ruse că au încălcat legile americane prin implicarea lor în alegerile din 2016. Papadopoulos şi Flynn au recunoscut că au minţit în faţa FBI şi acum colaborează cu anchetatorii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰