Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ruşii au dezlănţuit iadul la Bahmut, încă speră să cucerească oraşul până pe 9 mai. Prigojin: Avansăm. Ucrainenii mai controlează 2 km pătraţi

Război în Ucraina. Rusia continuă să atace oraşele de pe frontul de est: Avdiivka, Mariinka, Lîman şi Bahmut unde ruşii au folosit bombe incendiare şi cu fosfor, potrivit unui buletin militar difuzat luni de Statul Major al forţelor armate ucrainene. Evgheni Prgojin a anunţat luni dimineaţă că ruşii au avansat cu 280 de metri iar forţele ucrainene ar mai controla în jur de 2 km din oraş.  Ruşii au crescut ritmul bombardamentelor în zona Bahmut.

de Redactia Observator

la 08.08.2023 , 17:48

55 de atacuri ruseşti au fost respinse de forţele ucrainene pe întreg frontul de est în ultimele 24 de ore. ''Luptele continuă în oraşul Bahmut; ocupantul bombardează oraşul cu muniţie incendiară şi cu fosfor'', se arată în buletinul de luni ar armatei ucrainene, potrivit Agerpres. 

Ruşii au atacat constat cu muniţie incendiară la Bahmut în ultima săptămână. "Inamicul a folosit fosfor și muniții incendiare în Bahmut, încercând să ștergă orașul de pe fața pământului. Cu toate acestea, soldații SOFU și ai altor unități ale Apărării Forțele continuă să apere orașul cu curaj. Și în aceste condiții continuăm să distrugem inamicul", anunţa pe 6 mai serviciul de presă al Forțelor de Operațiuni Speciale ale Ucrainei (SOFU).

Potrivit armatei ucrainene, Rusia continuă să-şi limiteze acţiunile ofensive la cele patru oraşe din estul Ucrainei menţionate. În regiunile Herson şi Zaporojie, situate în sudul Ucrainei şi controlate parţial de Rusia, forţele ruse continuă să se pregătească pentru a-şi apăra poziţiile în contextul aşteptatei contraofensive ucrainene.

Vezi și

Autorităţile de ocupaţie din Zaporojie evacuează civili departe de linia frontului, uneori cu forţa, potrivit armatei ucrainene. Statul Major ucrainean a informat şi despre "tacticile de teroare" pe care Federaţia Rusă le foloseşte împotriva localităţilor din provinciile Harkov (nord-est), Herson, Nikolaev şi Odesa (sud), asupra cărora forţele ruse au lansat duminică seară 16 atacuri cu rachete.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ucraina: Ruşii încă mai speră să cucerească Bahmut până pe 9 mai

"Din păcate, există civili morţi şi răniţi, precum şi clădiri cu mai multe etaje, case private şi alte infrastructuri private distruse", se arată în buletin. De altfel, general colonelul Oleksandr Sîrskîi, comandantul forţelor terestre ucrainene, a declarat duminică târziu că Rusia şi-a intensificat bombardamentele asupra Bahmutului, folosind arme grele şi echipamente mai avansate împotriva oraşului şi regrupându-şi trupele, în speranţa că va reuşi să-l cucerească până marţi, 9 mai, când Moscova sărbătoreşte Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste. Sîrskîi s-a jurat că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-i împiedica pe ruşi să cucerească Bahmutul, potrivit Reuters.

"Astăzi, este important să luăm decizii cât mai repede cu putinţă şi să anticipăm acţiunile inamicului'', a transmis Sîrskîi pe canalul său Telegram. ''Ruşii încă mai speră să cucerească oraşul până pe 9 mai. Misiunea noastră este să împiedicăm acest lucru'', a insistat el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Prigojin: Ucrainenii mai controlează 2 kilometri pătraţi la Bahmut

Totodată, şeful grupului Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat luni că mercenarii săi continuă să avanseze în Bahmut şi că aşteaptă muniţia promisă de Ministerul Apărării rus, potrivit EFE. ''În această zi, avansul unităţilor companiei militare private Wagner a fost de până la 280 de metri în diferite sectoare. Am avansat 53.000 de metri (pătraţi). Sub controlul duşmanului mai rămân 2,37 de kilometri pătraţi. Continuăm să avansăm. Aşteptăm să primim muniţia'', a declarat Prigojin într-un mesaj audio publicat luni pe Telegram.

Bătălia pentru Bahmut, care înainte de invazia rusă asupra Ucrainei avea o populaţie de 70.000 de oameni, are o importanţă simbolică pentru ambele părţi. Moscova vede Bahmutul drept un punct de cotitură pentru atacarea altor oraşe ucrainene, în timp ce Kievul a declarat în trecut că apărarea Bahmutului permite armatei sale să-şi pregătească mult-aşteptata contraofensivă.

Separat, EFE relatează că forţele armate ucrainene au atacat în timpul weekendului opt depozite de arme, muniţie şi tehnică militară aparţinând forţelor ruse pe teritoriile pe care acestea le ocupă în Ucraina. Duminică, forţele ucrainene au lovit cu rachete şi artilerie ''două posturi de comandă, două zone de concentrare de arme şi echipament militar ale ocupanţilor şi trei depozite de muniţii ale inamicului'', a anunţat Statul Major ucrainean într-un buletin difuzat luni.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Potrivit analiştilor ISW, Institutul pentru Studiul Războiului, forțele ruse au înregistrat câteva câștiguri teritoriale în Bahmut începând cu 7 mai. Imaginile geolocalizate indică faptul că forțele Grupului Wagner au avansat mai spre vest în Bahmut și lângă Sakko i Vanzetti (la 15 km nord de Bakhmut). Un blogger militar afiliat Grupului Wagner susţine că artileria a crescut ritmul de tragere. Purtătorul de cuvânt al Grupului de Forțe de Est al Ucrainei, colonelul Serhii Cherevati a declarat pe 7 mai că unitățile Wagner - nu unități cecene -  continuă să atace în Bahmut iar focul de artilerie nu a fost redus în oraș, în ciuda afirmațiilor făcute de Prigojin. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Rusia a evacuat peste 1.600 de oameni din apropierea centralei nucleare Zaporojie

În fine, potrivit Reuters, un oficial instalat de Moscova a declarat duminică seară că 1.679 de persoane, între care 660 de copii, au fost evacuate din zone din apropierea centralei nucleare Zaporojie. ''(Evacuaţii) au fost deja plasaţi într-un centru de cazare temporară din Berdiansk pentru rezidenţii teritoriilor aflate pe linia frontului din regiunea Zaporojie'', a declarat Evgheni Baliţki, guvernatorul instalat de Rusia în teritoriul aflat sub controlul Moscovei din regiunea Zaporojie, într-un mesaj pe Telegram.

Berdiansk este un oraş-port situat în sud-estul Ucrainei, pe ţărmul Mării Azov, care a fost ocupat de Rusia încă de la începutul invaziei sale asupra Ucrainei, în februarie 2022.

Ucraina susţine că a doborât toate cele 35 de drone lansate de Rusia duminică noaptea

Comandamentul militar ucrainean a anunţat luni că au fost doborâte toate cele 35 de drone lansate de Rusia asupra teritoriului Ucrainei duminică noaptea, transmite Reuters. În afara dronelor Shahed produse în Iran, ucrainenii afirmă că forţele ruse au atacat şi cu rachete, vizând 16 ţinte, în special în oraşe din regiunile Harkov, Herson, Nikolaev şi Odesa, a arătat statul-major al Ucrainei.

În ultimele 24 de ore, potrivit aceleiaşi surse, ruşii au lansat 61 de atacuri aeriene şi 52 cu salve de rachete asupra poziţiilor militare şi a unor zone populate. "Din nefericire, există civili morţi şi răniţi, clădiri înalte, locuinţe şi alte infrastructuri civile deteriorate". Reuters nu a fost în măsură să verifice informaţiile din surse independente. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a declarat că în capitala Ucrainei au fost răniţi cel puţin cinci oameni şi au fost avariate clădiri şi infrastructu

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Ruşii au dezlănţuit iadul la Bahmut, încă speră să cucerească oraşul până pe 9 mai. Prigojin: Avansăm. Ucrainenii mai controlează 2 km pătraţi