Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Rușii nu exclud negocieri cu Ucraina și chiar Zelenski, căruia îi contestă legitimitatea: "Suntem deschiși"

Război în Ucraina. Kremlinul a indicat joi prin purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov că Rusia este dispusă să negocieze cu Ucraina chiar dacă la Kiev se află la putere preşedintele Volodimir Zelenski, a cărui legitimitate este contestată de Moscova, transmite Reuters.

de Redactia Observator

la 25.07.2024 , 17:29

Dmitri Peskov Rușii nu exclud negocieri cu Ucraina și chiar Zelenski, căruia îi contestă legitimitatea: "Suntem deschiși" - Profimedia Images

Rusia a atenţionat în trecut că mandatul de cinci ani al lui Zelenski s-a încheiat în mai, iar în Ucraina nu au fost organizate alegeri aşa cum ar fi trebuit.

Peskov a răspuns la o întrebare privind eventuale negocieri cu preşedintele ucrainean încă la putere: "Rusia este în general deschisă unui proces de negociere. Dar mai întâi trebuie să înţelegem cât de pregătită pentru asta este partea ucraineană şi cât i se permite părţii ucrainene să facă asta de către cei care o controlează".

"Până acum aţi văzut că s-au făcut declaraţii foarte diferite şi nu este încă clar. Mai mult, pe lângă problema cu legitimitatea lui Zelenski, există şi problema interdicţiei legale (din Ucraina - n. red.) privind orice contacte şi negocieri cu partea rusă. De aceea, sunt încă multe de lămurit şi trebuie primite lămuriri", le-a declarat reporterilor reprezentantul preşedinţiei ruse.

Articolul continuă după reclamă

Presa a insistat să afle dacă Kremlinul poate lua în considerare negocieri cu Zelenski sau exclude categoric o astfel de posibilitate. Peskov a răspuns că "nu este o întrebare uşoară. Din punct de vedere legal, această problemă (a legitimităţii preşedintelui Ucrainei - n. red.) se află pe agendă, dar din punct de vedere practic suntem deschişi la atingerea obiectivelor noastre prin negocieri. Deci sunt posibile mai multe opţiuni".

Pe acelaşi subiect

Ucrainenii cer respectarea completă a suveranității și integrității teritoriale

Miercuri, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba, aflat în vizită în China, a susţinut că Ucraina este gata de tratative cu Rusia dacă se respectă complet suveranitatea şi integritatea teritorială a ţării sale, însă a adăugat că Kievul nu vede niciun semn în acest sens.

Reuters reaminteşte că Moscova îl prezintă pe Zelenski drept o marionetă, caracterizare pe care acesta o respinge. Şeful statului ucrainean şi Occidentul consideră că pe timp de război este nevoie de suspendarea regulilor politice normale, iar Kremlinul nu are căderea de a critica, având în vedere sistemul politic strict controlat din Rusia.

Agenţia a relatat în mai că preşedintele rus Vladimir Putin este gata să pună capăt războiului din Ucraina printr-un armistiţiu negociat, însă este dispus să lupte dacă Kievul şi Occidentul nu răspund.

O lună mai târziu, liderul de la Kremlin a afirmat că Rusia va înceta războiul - pe care îl numeşte operaţiune militară specială - numai dacă Ucraina acceptă să renunţe la intenţia de a adera la NATO şi cedează toate cele patru regiuni revendicate de ruşi.

Ucraina a respins imediat aceste cerinţe, arătând că sunt echivalente cu o capitulare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Rușii nu exclud negocieri cu Ucraina și chiar Zelenski, căruia îi contestă legitimitatea: "Suntem deschiși"