Video Space X: Cine sunt primii civili care vor merge în turism spaţial
Era turismului spaţial debutează oficial în câteva ore. Compania Space X trimite patru civili pe orbită, fără ajutorul vreunui astronaut. Naveta, denumită Crew Dragon, decolează de la centrul Kennedy din Florida, mâine dimineaţă şi va rămâne în spaţiu trei zile.
Iată şi primii turişti spaţiali ai lui Elon Musk. Un miliardar de 39 de ani care a şi finanţat misiunea, o asistentă de 29 de ani care a învins cancerul în copilărie, o profesoară de culoare şi un inginer, fost veteran al războiului din Irak, care a câştigat biletul prin tragere la sorţi. Cei patru vor scrie istorie la 575 de kilometri deasupra Pământului.
Benjamin Reed, directorul misiunii: Vor ajunge mai sus, pe orbită, decât a ajuns orice om. Vor fi chiar mai sus decât Staţia Spaţială Internaţională!
Timp de 3 zile vor împărţi o capsulă de 8 metri înălţime şi 4 metri diamentru.
În ea nu există locuri de dormit sau de lucru, iar unica toaletă este separată doar de o perdea. Meniul include pizza rece şi mâncare deshidratată. Crew Dragon are două ferestre prin care turiştii spaţiali vor putea fotografia 48 de răsărituri şi apusuri.
- Space X, compania lui Elon Musk, aleasă de NASA pentru misiunea sa către satelitul Europa, luna îngheţată a lui...
- Elon Musk și-a scos la vânzare toate proprietățile din California. Miliardarul s-a mutat cu chirie în Texas
- Motivul pentru care NASA trimite calamari în spațiu. Viețuitoarele vor zbura în cosmos cu racheta Falcon 9 a SpaceX
O rotaţie completă în jurul Pământului - 90 de minute
Pe orbită, o rotaţie completă în jurul Pământului durează 90 de minute. Turiştii vor putea admira peisaje uluitoare iar dacă totuşi se plictisesc au pregătit tot felul de momente care să le facă vacanţă memorabilă.
John Kraus, membru al echipajului: "Îmi voi încerca mâna şi voi cânta ceva la o chitară ukulele. Îmi cer scuze în avans dacă cineva va asculta foarte atent. Mă voi strădui".
Pregătirea pentru marea lansare a fost intensă. Cei 4 au escaladat munţi înzăpeziţi, au făcut antrenamente la centrifugă, simulări în condiţii de microgravitaţie şi au repetat într-un simulator decolările şi revenirile în atmosferă. Toate funcţiile vitale le vor fi monitorizate pe timpul misiunii, la fel somnul şi capacităţile cognitive.
Hayley Arceneaux membru al echipajului de pe brut: Suntem entuziasmaţi şi nerăbdători să plecăm mâine. Mulţumim tuturor pentru că aţi făcut acest lucru posibil!
În curând, "cazările" pe orbită ar putea fi mult mai confortabile. O companie americană anunţă marea inaugurare a unui hotel spaţial pentru 2027, care va avea locuri de cazare pentru 400 de turişti. Deocamdată la stadiul de proiect, ar urma să aibă cinema, restaurat, SPA şi, evident, vedere spre Pământ. Proiectul este dezvoltat de mai mulţi foşti ingineri NASA dar nu este singurul. Chiar şi Staţia Spaţială Internaţională vrea să primească turişti în viitor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰