Video Stațiunea montană Bukovel, refugiu pentru ucrainenii care încearcă să uite de invazia Rusiei. Sirenele, însă, răsună și pe pârtii
Ucraina trece în noul an cu o singură dorinţă: pacea. Deşi astăzi s-au auzit cel puţin 10 explozii la Kiev şi nu sunt semne că ruşii vor opri atacurile. Mulţi localnici din capitală au fugit pentru câteva zile din oraşul bombardat de ruşi. S-au refugiat în staţiunea montană Bukovel, care are aproape 70 de kilometri de pârtii pentru schi şi snowboard. Războiul îi tulbură, însă, chiar dacă este la ceva distanţă.
Alarmele de atac aerian se aud în mijlocul zilei până în staţiunea Bukovel, aflată la 100 de kilometri de România. Domeniul schiabil este plin de ucraineni care încearcă să uite de invazia Rusiei. Există, însă restricţii care amintesc de război: oamenii nu au voie să iasă din camere între orele 23 şi 5 dimineaţa. La noapte nu au voie să aprindă artificii.
Simona Vasiac, reporter Observator: Majoritatea turiştilor pe care îi vedeţi în aceste momente pe pârtie sunt ucraineni şi spun că au ales să vină în această zonă deoarece este una mai sigură.
Cei mai mulţi au venit la Bukovel din Kievul bombardat, să aibă o vacanţă liniştită măcar de Anul Nou
Chiar dacă staţiunea Bukovel este departe de zona de conflict, penele de curent sunt dese şi aici. Proprietarii de hoteluri au făcut investiţii mari ca să îşi păstreze afacerile.
Maria Furt, administrator hotel: Multe hoteluri nu au avut generatoare, dar şi-au cumpărat pentru că lumea vrea să aibă condiţii, ca să fie totul ok, pentru că vin aici 2-3 zile să se descarce de situaţia care este în Ucraina.
La doar 100 de kilometri distanţă de staţiunea ucraineană Bokovel, pacea nu mai există. Plouă cu rachete de dimineaţă până seară, iar, în ultimele zile, mai multe bombardamente ale ruşilor au distrus din temelii casele localnicilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰