Meniu
Search
x

Tânără româncă atacată noaptea, legată, cu bandă adezivă pe față, în casa unde îngrijea o bătrână, în Austria

Tânără româncă a fost atacată noaptea, legată, cu bandă adezivă pe față, în casa unde îngrijea o bătrână, în Austria. Și fiul bătrânei a avut aceeași soartă.

De Cosmin Stăniloiu la 24.09.2020, 12:45
  • Românca a suferit un șoc puternic.
  • Cei care au legat-o nu au fost încă prinși.

Jefuitori înarmați cu cuțite au atacat proprietarul de64 de ani al unei case și o îngrijitoare româncă în vârstă de 29 de ani, în Molltal. Patru tâlhari au furat apoi bijuterii din aur și o sumă de bani. Poliția îi cată acum pe făptași.

"Ne-am speriat de moarte." , a declarat proprietarul casei din Carintia, în timpul interogatoriilor, după ce miercuri noaptea a fost victima unor scene de groază, împreună cu mama sa (92 de ani) și o asistentă din România.

Era în jurul orei 1:10 când patru bărbați înarmați cu cuțite au pătruns în casă. Mai întâi l-au lovit pe proprietarul casei, la primul etaj, și apoi pe românca de 29 de ani care are grijă de bătrâna de 92 de ani, mama proprietarului, care locuiește și ea în casă.

Jefuitorii au fost brutali: au înfășurat capetele celor două victime cu bandă adezivă și le-au legat. Din fericire, femeia de 92 de ani a fost cruțată. Nu a știut nimic despre atac.

Pe acelaşi subiect

Tâlharii auu fugit în cele din urmă cu bijuterii din aur și bani în numerar, suma fiind necunoscută. Cele două victime s-au putut elibera reciproc după jumătate deoră și au alertat poliția, scrie kleinezeitung.at.

O vânătoare a tâlharilor a fost inițiată imediat, dar a eșuat. Chiar și o zi mai târziu, făptașii sunt încă în libertate. Este evident că au scăpat cu o mașină, dar nu există nicio indicație despre ce mașină este vorba.

Proprietarul atacat și românca au prezentat leziuni ușoare, superficiale.. Șocul pe care l-au suferit amândoi a fost mult mai puternic.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri externe » Tânără româncă atacată noaptea, legată, cu bandă adezivă pe față, în casa unde îngrijea o bătrână, în Austria