Tensiune la Disneyland Paris. Vizitatorii au auzit zgomote asemănătoare unor explozii
A fost panică, aseară, în parcul Disneyland de lângă Paris, după ce vizitatorii au auzit zgomote puternice, asemănătoare unor explozii. Au căutat să se pună la adăpost, de teama unui atac terorist. Poliţia a intervenit şi i-a blocat pe oameni în clădiri, până s-a stabilit că a fost o alarmă falsă.
A fost panică, aseară, în parcul Disneyland de lângă Paris, după ce vizitatorii au auzit zgomote puternice, asemănătoare unor explozii. Au căutat să se pună la adăpost, de teama unui atac terorist sau a unui accident. Şi poliţia a intervenit şi i-a blocat pe oameni în clădiri, până ce s-a stabilit că fusese o alarmă falsă.
În jurul orei 22.00, haosul a pus stăpânire pe zona comercială dintre două sectoare ale parcului Disneyland. Oamenii s-au speriat şi au căutat să se refugieze în restaurante şi magazine.
Prezent la faţa locului, Mihai Jurca a precizat că "au început câteva persoane să alerge, după care s-a pornit aşa, ca un tăvălug, toată lumea a început să alerge şi am văzut câteva persoane care căzuseră".
Forţele de securitate care au ajuns de urgenţă le-au cerut vizitatorilor să rămână în clădiri, pe durata verificărilor. Între timp, pe reţelele sociale au apărut tot felul de zvonuri care au sporit şi mai mult îngrijorarea.
Mai târziu, oamenii au fost evacuaţi pe căi de acces controlate şi declarate sigure. Au ajuns, astfel, în coridoare subterane foarte diferite de imaginea sclipitoare a parcului Disneyland.
După aproape o oră de tensiune, s-a anunţat că alarma era falsă. Zgomotele care îngroziseră mulţimea veneau, de fapt, de la mecanismul defect al unei scări rulante. Câţiva oameni au fost totuşi uşor răniţi în accidentele provocate de panică. Forţele de securitate rămân totuşi vigilente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰