Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tim Peake, primul astronaut britanic de pe ISS

Maiorul Tim Peake este primul astronaut britanic care efectuează o misiune de şase luni pe staţia spaţială internaţională.

de Redactia Observator

la 16.12.2015 , 08:26

Maiorul Tim Peake este primul astronaut britanic care efectuează o misiune de şase luni pe staţia spaţială internaţională. 

Tim Peake, în vârstă de 43 de ani, va deveni, marţi, primul astronaut britanic care se va afla într-o misiune la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), însă acesta plănuieşte să rămână în istorie şi prin faptul că "va alerga" din spaţiu la Maratonul de la Londra din 24 aprilie 2016.

Tim Peake, primul astronaut britanic selectat de Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru o misiune la bordul ISS, va ajunge în spaţiu, prin intermediul unei capsule Soyuz, care va fi lansată, marţi, de la ora 11.03 GMT, de pe cosmodromul Baikonur din Kazahstan.

Vezi și

Alături de Tim Peake se vor afla astronautul NASA Tim Kopra şi comandantul cosmonaut rus Yuri Malenchenko, cei trei făcând parte din misiunea Principia, potrivit telegraph.co.uk.

Capsula Soyuz, cu Tim Peake, Tim Kopra şi Yuri Malenchenko la bord, va ajunge pe orbită în 8 minute şi 48 de secunde şi în aproximativ şase ore se va conecta la Staţia Spaţială Internaţională.

Tim Peake, care este căsătorit şi are doi fii, este primul astronaut britanic care va ajnge astfel pe ISS, ce se află pe orbita terestră la o altitudine de peste 400 de kilometri.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Tim Peake, primul astronaut britanic de pe ISS