Video Tot mai mulți americani susțin că văd OZN-uri: "Nu arată nici a avion, nici a elicopter. Ce naiba e?"
Tot mai mulţi americani raportează că au văzut OZN-uri. Departamentul Naţional de Informaţii al Statelor Unite a anunţat că a primit peste 350 de sesizari cu privire la Obiecte Zburătoare Neidentificate în ultimul an. De trei ori mai multe decât în ultimele două decenii. Răspunsul la întrebarea dacă suntem sau nu singuri în Univers încă nu este clar.
"Nu arată nici a avion, nici a elicopter. Ce naiba e?". Aşa sună cele mai multe apeluri care semnalează prezenţa unui OZN. 366 de astfel de apeluri au fost înregistrate din martie 2021 până azi doar în Statele Unite. Deşi 200 dintre obiecte au fost elucidate şi s-au dovedit a fi doar baloane, drone, pungi de plastic sau păsări, celorlalte nu li s-a găsit, încă, nicio explicaţie. Cel puţin oficial.
Gen. de brigadă Pat Ryder, secretar de presă al Pentagonului: Cred că unul dintre punctele cheie ale acestui raport este, având în vedere potențialul pericol pe care îl prezintă OZN-urile, în special faptul că nu au fost raportate coliziuni între avioane militare sau avioane americane și UAP-uri (fenomene aeriene neidentificate).
În 2020, Pentagonul a declasificat trei filmări în care apar obiecte zburătoare neidentificate
Toate au fost înregistrate chiar de piloţi ai Marinei Americane, în timpul unor zboruri de antrenament din 2014 şi 2015.
Luis Elizondo, fost ofițer de informații militare: Imaginați-vă o tehnologie care poate atinge forțe de 600-700 g, care poate zbura cu 20.921 km/oră, care poate evita radarele și care poate zbura prin aer, apă și, eventual, prin spațiu. Și, apropo, nu are niciun semn evident de propulsie, nu are aripi, nu are suprafețe de control și totuși poate sfida efectele naturale ale gravitației terestre. Asta este exact ceea ce vedem.
Şi armata rusă a raportat în urmă cu o săptămână că a doborât un obiect zburător neidentificat în regiunea Rostov. Pentagonul a înfiinţat în noiembrie 2021 un birou responsabil cu analizarea informaţiilor despre OZN-uri, după presiuni îndelungi ale Congresului american.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰