Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Trei zile de doliu după atacul de la Uman. Sute de ucraineni depun flori şi jucării la locul tragediei

Autorităţile au declarat trei zile de doliu în oraşul Uman, dar şi în regiunea Cerkasî, din centrul Ucrainei, după atacul cu rachete de vineri, în urma căruia au murit 23 de persoane, dintre care şase copii, informează Agerpres.

de Redactia Observator

la 30.04.2023 , 17:06

Potrivit viceprimarului din Uman, Oleh Galic, tragedia a îndoliat întreaga comunitate, fiind necesară anularea unui forum economic naţional şi a deschiderii noului sezon turistic, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârşitul acestei săptămâni. "Pe 29 aprilie, trebuia să aibă loc în Uman un forum economic şi deschiderea sezonului turistic. Din cauza acestei tragedii, toate evenimentele au fost anulate. Au fost decretate trei zile de doliu, nu doar în Uman, ci şi în toată regiunea Cerkasî", a declarat, pentru Agerpres, Oleh Galic.

Două rachete ruseşti au lovit, vineri dimineaţă, un bloc cu nouă etaje din centrul oraşului Uman, provocând moartea a 23 de persoane

Duminică la amiază, zona în care se află blocul care a fost lovit de rachete era plină de persoane care au adus un omagiu victimelor. Localnicii au depus flori şi jucării de pluş la locul tragediei. "În acest bloc locuia cel mai bun prieten al fiului meu. El şi surioara lui, mama, bunica, dar şi o mătuşă venită în vizită au murit. Până în ultimul moment nu am vrut să credem că au murit. Credeam că sunt la spital, dar că sunt vii. Din păcate, în cazul lor nu au mai putut fi salvaţi. A murit şi o fetiţă care învăţa într-o clasă paralelă cu a fiului meu. Astăzi, pe ea şi pe fratele ei îi vor înmormânta. Părinţii şi fratele mai mic ai acestora au rămas vii. Este foarte înspăimântător. Eu locuiesc alături, iar la un bloc distanţă locuieşte fratele meu. Îmi era frică pentru viaţa mea, pentru viaţa copilului meu şi a fratelui meu. Înţeleg că în locul lor am fi putut fi noi. Toată societatea simte frică şi ură", a mărturisit Olha, o tânără de 33 de ani, care locuieşte în imediata apropiere a blocului lovit de rachetele ruseşti.

Articolul continuă după reclamă

O femeie povesteşte că, în momentul în care a auzit explozia, a ieşit la balcon. Ceea ce a văzut a cutremurat-o. "Am auzit o explozie, am ieşit la balcon şi am văzut cum blocul ăsta arde. Era în flăcări. Este evident un act de teroare din partea Rusiei. Acestea sunt rachetele Rusiei şi, din acest motiv, este teroarea lor. Să fie blestemaţi!", şi-a arătat ea revolta. Două rachete ruseşti au lovit, vineri dimineaţă, un bloc cu nouă etaje din centrul oraşului Uman, provocând moartea a 23 de persoane.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Trei zile de doliu după atacul de la Uman. Sute de ucraineni depun flori şi jucării la locul tragediei