Donald Trump, triplă lovitură. Va controla Casa Albă, Senatul şi Camera Reprezentanţilor. De ce este important
Americanii nu şi-au ales doar preşedintele, ci şi membrii Congresului. Cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor vor fi reînnoite, pentru un mandat de doi ani.
Alegeri SUA 2024. În momentul de faţă, majoritari în camera inferioară sunt republicanii şi se pare că situaţia nu se va schimba după aceste alegeri. Încă se numără voturile aici. Conform primelor rezultate, republicanii au deja 201 locuri rezervate în Camera Reprezentanţilor, iar democraţii 176.
Foarte important, proiecţiile tuturor companiilor media din SUA arată că republicanii au recâştigat şi Senatul. Rezultatele anunţate până acum ne arată că republicanii vor avea cel puţin 51 de locuri, cu aproape zece mai mult decât democraţii. Totodată, republicanii controlează şi Curtea Supremă de Justiţie unde au o majoritate de 6-3.
Viitorul Congresului este la fel de important ca şi noul lider de la Casa Albă. Rezultatele vor decide dacă noul preşedinte își va putea pune în aplicare programul în consens cu legislativul sau dacă se poate aștepta la blocaje. Cele două camere sunt la fel de importante şi în materie de politică externă, apărare, taxe vamale și ajutor internațional. Acestea au, de asemenea, un drept de control asupra executivului și sistemului judiciar.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰