Ucraina susţine că a distrus 6 bombardiere Suhoi în Rostov, a avariat alte 8 şi a ucis sau rănit 20 de soldaţi. Ruşii neagă
Război Rusia-Ucraina. Rușii au anunţat un atac masiv al ucrainenilor, cu drone, vineri dimineața, asupra unui aerodrom militar din regiunea rusă Rostov, dar susţin că apărarea lor a doborât 53 de drone. Presa ucraineană susține că cel puțin șase bombardiere Suhoi au fost distruse, iar alte opt grav avariate pe aerodromul Morozovsk din regiunea Rostov. Alte trei baze ar fi fost lovite potrivit Kievului care susţine că a rănit sau ucis 20 de soldaţi ruşi. Avioanele respective erau folosite pentru a lovi pozițiile armatei ucrainene și orașele din prima linie.
Ucraina a afirmat vineri că a distrus "cel puţin şase avioane militare ruse" şi a avariat "în mod considerabil" alte opt, în cursul unui atac asupra unei baze aeriene militare din Rusia, relatează AFP şi Reuters, citând surse din domeniul apărării şi serviciilor de la informaţii de la Kiev.
Atacul asupra aerodromului Morozovsk în regiunea rusă Rostov (sud), la frontiera cu Ucraina, a fost o "operaţiune specială" realizată în comun de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) şi armata ucraineană, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul sectorului apărării ucrainean.
Sursa nu a precizat modul în care a fost realizată această operaţiune, dar Rusia a raportat mai devreme unul dintre cele mai mari atacuri cu drone ucrainene, care a vizat mai multe regiuni, inclusiv Rostov, în cursul nopţii trecute şi vineri dimineaţă.
- Începe bătălia pentru Chasiv Yar: Ruşii au ajuns la primele blocuri. De ce este important oraşul şi mesajul...
- Ucraina a rămas şi fără arme, şi fără soldaţi iar linia frontului riscă să se prăbuşească la vară....
- Cum au reuşit ucrainenii să oprească o coloană de 36 de tancuri și 12 BMP-uri ruseşti: "Succes incredibil al...
Oraşul Rostov pe Don, centrul administrativ al acestei regiuni, adăposteşte cartierul general al trupelor ruse angajate în războiul declanşat de Rusia în Ucraina în februarie 2022.
La baza Morozovsk se află în special bombardiere utilizate pentru a lovi poziţii ale armatei ucrainene şi oraşele situate în apropierea liniei frontului, conform interlocutorului AFP. Potrivit agenţiei de presă Unian, este vorba de avioane de luptă Su-27 şi Su-34.
"Este o operaţiune specială importantă care va reduce considerabil potenţialul de luptă al ruşilor", a declarat sursa citată, adăugând ca "în jur de 20" de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi în atacul asupra bazei aeriene din Rostov.
Rusia: Apărarea a doborât 53 de drone ucrainene în cursul nopţii, majoritatea deasupra regiunii Rostov
Rusia a afirmat vineri că a neutralizat 53 de drone ucrainene în mai multe regiuni, ţinta principală a atacurilor fiind regiunea Rostov (sud), unde se află cartierul general al operaţiunilor în Ucraina, potrivit AFP. "În cursul nopţii şi în dimineaţa de 5 aprilie, mai multe tentative ale regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu ajutorul dronelor aeriene au fost împiedicate", a indicat Ministerul Apărării într-un comunicat.
În total, au fost doborâte sau interceptate 53 de drone, dintre care 44 deasupra regiunii Rostov, a precizat ministerul. Oraşul Rostov-pe-Don, capitala regiunii, găzduieşte cartierul general al trupelor ruse implicate în ofensiva în Ucraina, lansată în februarie 2022. Potrivit Ministerului Apărării, atacurile cu drone au mai vizat regiunile Saratov (1), Kursk (1), Belgorod (1) şi Krasnodar (6).
Ucraina a promis să aducă luptele pe teritoriul Rusiei ca represalii la numeroasele bombardamente ruse, înmulţindu-şi atacurile în ultimele săptămâni.
Rusia: Nu au fost înregistrate pagube grave asupra infrastructurii
Popularul canal rusesc de Telegram Rîbar urmărit de peste 1,2 milioane de abonați şi condus de Mikhail Zvinchuk, un apropiat al Ministerului rus al Apărării, susţine că dronele nu distrus în niciun caz șase avioane, relatările presei de la Kiev fiind "propagandă".
El susţine că în total ucrainenii au lansat 44 de drone doar spre aerodromul Morozovsk. Nu este clar ce tip de dronă au folosit exact ucrainenii, dar 26 dintre aceste UAV-uri au fost doborâte de sistemele de apărare antiaeriană Pantsir-S1, iar 18 de echipe de pușcași.
Potrivit acestuia dronele zburau la o altitudine extrem de joasă pentru a evita detectarea. Nu au fost înregistrate pagube grave asupra infrastructurii. Resturile de drone au atins mai multe clădiri iar o substație a fost avariată, ceea ce a dus la o pierdere temporară de energie electrică.
La aerodromul Yeisk de pe coasta Mării Azov alte 10 drone au fost doborâte. Iar un alt aparat a fost doborât la aerodromul strategic Engels.
Rîbar remarcă faptul că ucrainenii şi-au crescut capacitatea de a lovi la distanţă tot mai mare şi ridică din nou problema contramăsurilor. El apreciază o îmbunătăţiere a protecţiei, a eficienţei echipajelor de apărare aeriană şi a detașamentelor de puști, dar critică faptul că nici acum comandamentul rus nu a decis construirea de hangare pentru a proteja aeronavele.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰