Un convoi de blindate ruse, filmat de camerele CCTV în Ucraina. Soldații urcă pe stâlpi și mută camerele. VIDEO
Soldații ruși au continuat să avenseze vineri spre capitala Kiev. În a doua zi de război în Ucraina, armata a declanșat iar o serie de atacuri aeriene asupra mai multor orașe și baze militare din țară.
Au avut loc lupte grele în regiunea Herson din sudul Ucrainei, armata rusă a încercat să debarce 200 de soldaţi pe aerodromul Gostomel, situat la vest de Kiev, dar forțele ucrainene au reuşit să oprească debarcarea. Forțele terestre ruse care au intrat în Ucraina din Crimeea au fost surprinse de camerele CCTV în timp ce înaintau prin Herson, spre nord-vest, relatează AP.
Înregistrările difuzate de AP arată, de asemenea, cum soldații s-au oprit și au urcat pe stâlpi pentru a muta camerele astfel încât să nu mai filmeze coloanele. Blindatele, vehiculele militare și tancurile sunt toate marcate cu litera ”Z.”
Oficialii ucraineni au raportat vineri lupte grele în jurul orașului Kerson. Situat lângă Marea Neagră, în oraș se află un rezervor de apă folosit în trecut pentru a furniza apă potabilă în Crimeea. Ucraina a blocat fluxul de apă în 2017, ca răspuns la anexarea peninsulei de către Moscova în 2014. Dacă vor deține controlul în oraș, rușii ar urma să repornească furnizarea cu apă în Crimeea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰