Val de solidaritate în Ucraina după prăbușirea avionului rus în Egipt
Ucrainenii au adus duminică un ultim omagiu victimelor prăbușirii avionului rus în Egipt care s-a soldat cu moartea a 224 de persoane
Ucrainenii au adus duminică un ultim omagiu victimelor prăbușirii avionului rus în Egipt care s-a soldat cu moartea a 224 de persoane, într-un val rar de solidaritate în contextul crizei fără precedent dintre cele două țări, relatează AFP.
Mai multe familii cu copii au depus flori, lumânări și jucării de pluș în fața ambasadei Rusiei la Kiev, au informat jurnaliști ai agenției de presă franceze.
"Nenorocirea nu are naționalitate. Este un semn simplu de sprijin și solidaritate. Indiferent ce se întâmplă trebuie să rămânem umani", a afirmat Liudmila Iankina, un psiholog de 32 de ani, după ce a depus un buchet de garoafe roșii în fața ambasadei.
Ea a admis că gestul său nu a fost susținut de toți cunoscuții săi, unii dintre ei chiar acuzând-o că este "victimă a sindromului Stockholm", observat la unii ostatici care dezvoltă un fel de empatie cu răpitorii lor.
"Aceștia sunt însă mai puțin numeroși față de cei care simt compasiune. Noi, ucrainenii, avem toate motivele să-i urâm pe ruși și să devenim inumani față de ei, însă trebuie să lucrăm la acest sentiment", a mai spus Liudmila.
"Suntem diferiți și putem fi solidari chiar și cu inamicul", se putea citi pe un bilet lipit în fața ambasadei ruse.
"Ucraineană rusofonă în dezacord total cu politica lui Vladimir Putin, transmit condoleanțe rudelor victimelor catastrofei aeriene", se putea citi pe un alt bilet scris de mână.
Relațiile dintre Ucraina și Moscova se află la cel mai scăzut nivel după revoluția proeuropeană din piața Maidan din Kiev, reprimată în sânge și care a condus la destituirea președintelui prorus Viktor Ianukovici în februarie 2014. Au urmat anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Kremlin în martie 2014 și conflictul armat din estul Ucrainei în care și-au pierdut viața circa 8.000 de persoane după declanșarea acestuia în aprilie 2014.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰