Video Vladimir Putin, "new personal best". Votat de 76 de milioane de oameni, a fost reales preşedintele Rusiei cu 10% mai multe voturi decât la precedentele alegeri
Putin a candidat împotriva propriului trecut şi a câştigat! A depăşit performanţa de la ultimele alegeri, când a fost reales preşedintele Federaţiei Ruse cu 77% din voturi. Acum a câştigat cu 87%. Va conduce Rusia încă şase ani, dar sărbătoreşte tot cu gândul la război. O confruntare militară între Rusia şi NATO ne-ar aduce în pragul celui de-al treilea război mondial, avertizează el.
Votat de 76 de milioane de oameni, Putin a ţinut discursul victorios la miezul nopţii, după un scenariu regizat cu atenţie. S-a înconjurat de tineri care puteau tricouri cu mesajul Putin, Rusia, Victorie. A promis că va continua războiul din Ucraina şi a lansat un avertisment dur Occidentului. "Este clar pentru toată lumea că un conflict direct cu NATO ar însemna să fim la un pas distanţă de Al Treilea Război Mondial", a declarat Vladimir Putin.
Putin va deveni cel mai longeviv lider rus de la Ecaterina cea Mare încoace
La capătul celui de-al cincilea madat câştigat, Putin va deveni cel mai longeviv lider rus de la Ecaterina cea Mare încoace. Presa internaţională scrie că această victorie înseamnă transformarea completă a lui Putin în Stalin, care a condus Rusia 29 de ani prin violenţă şi teroare. Casa Albă spune că alegerile din Rusia că nu au fost nici libere, nici corecte, iar preşedintele Germaniei a refuzat să îl felicite pe Ţarul de la Kremlin pentru realegere.
"Alegerile din Rusia au fost alegeri fără ca oamenii să aibă de ales. Procesul electoral arată nu doar comportamentul nefast al lui Putin față de propriul popor, dar încalcă și Carta Națiunilor Unite", a declarat Annalena Baerbock, ministrul german de Externe. Aceeaşi poziţie au adoptat-o şi oficialii români. "Nu sunt necesare comentarii, ştim cu toţii că alegerile nu au fost corecte, democratice sau libere", a declarat Luminiţa Odobescu, minstrul român de Externe.
- Putin va deveni cel mai longeviv lider rus de la Ecaterina cea Mare încoace, la finalul mandatului: "Mulţumesc...
- Reacţia MAE, după alegerile din Rusia: "Nu au fost nici corecte, nici libere, nici democratice. România condamnă...
- Putin, prima reacţie după ce a obţinut al 5-lea mandat. Avertizează Occidentul că un conflict Rusia-NATO ar fi...
Putin a fost felicitat doar de liderii unor regimuri autoritare, printre care preşedinţii Chinei, Venezuelei şi Belarusului. În ciuda numărului record de ruşi care au votat pentru el, aceste alegeri i-au arătat că nu este de necontestat. Sute de oameni şi-au riscat libertatea şi au protestat în faţa secţiilor. Unii au aruncat vopsea în urne, au dat foc buletinelor de vot sau le-au depus pe mormântul lui Navalnîi.
Macron vrea o încetare a focului pe perioada Jocurilor Olimpice
Vladimir Putin a încheiat, însă, nepăsător şi triumfal ziua. Şi-a făcut apariţia, în uralele mulţimii, pe scena din Piaţa Roşie, la concertul care aniversează 10 ani de la anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea. Liderul de la Kremlin a făcut şi un anunţ referitor la faptul că în viitor trenurile vor circula din oraşele ruseşti către peninsulă.
"Acesta este modul în care mergem mai departe - împreună, mână în mână. Asta este exact ceea ce ne face mai puternici, nu în cuvinte, ci în fapte. Totul se întâmplă datorită vouă, cetăţenii Rusiei", a declarat Vladimir Putin, preşedintele Rusiei. Între timp, Emmanuel Macron a stat de vorbă cu jurnaliştii ucraineni şi a spus că speră ca participarea ruşilor ca sportivi neutri la Jocurile Olimpice din vară să fie văzută ca un mesaj de pace.
"Trebuie să fim cu toţii foarte vigilenţi la comentariile care vor fi făcute şi, evident, cu rigoare pentru ca niciun exces, niciun comentariu inacceptabil să fie făcut în acest context şi vom fi foarte vigilenţi din acest punct de vedere", a declarat Emmanuel Macron, preşedintele Franţei. Mai mult, el îşi doreşte şi o încetare a focului în timpul competiţiei de la Paris.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰