Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Stephen Hawking a murit chiar în ziua Pi

Stephen Hawking, fizician și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, a murit chiar în Ziua Pi, ziua care reprezintă o celebrare a constantei matematice

de Redactia Observator

la 14.03.2018 , 11:23

Stephen Hawking, fizician și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, a murit chiar în Ziua Pi, ziua care reprezintă o celebrare a constantei matematice π (pi).

Numărul Pi

Numărul Pi e o constantă matematică a cărei valoare este reprezentată de raportul dintre circumferinţa şi diametrul oricărui cerc într-un spaţiu euclidian.

Articolul continuă după reclamă
Pe acelaşi subiect

Primele și cele mai importante cifre ale numărului Pi sunt 3,14.

Oamenii de știință au reușit să detemine, cu ajutorul sistemelor computerizat, până la 2,6 miliarde de zecimale ale lui Pi. 

Ziua Mondiala a numarului Pi

Deși numărul π a fost folosit încă de pe vremea babilonienilor, cel care a determinat corect primele cifre ale numărului Pi a fost Arhimede.

Astfel, în anul 250 înainte de Hristos, matematicianul grec a descoperit primele două zecimale ale numărului π.

Valoarea lui Pi este egală aproximativ cu 3,14159, în notaţia zecimală obişnuită, constanta fiind una dintre cele mai importante din matematică şi fizică.

Numeroase formule din matematică, inginerie sau alte ştiinţe implică folosirea lui.

Ziua Pi

În 2005, Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii a decis că se impune ca acest număr Pi să aibă o zi specială.

Astfel, Ziua Pi este serbată pe 14 martie (3/14 în formatul lună/zi), cifrele 3, 1 şi 4 fiind cele mai importante ale lui π.

Ziua Pi a devenit Ziua Mondială a numărului Pi în încercarea de a promova matematica în rândul copiilor.

Curios este faptul că de această zi e legată existența a doi mari fizicieni, Albert Einstein şi Stephen Hawking.

Astfel, Albert Einstein, considerat cel mai mare geniu din istorie, s-a născut într-o zi de 14 martie 1879.

Astăzi, 14 martie 2018, este ziua în care a murit fizicianul, matematicianul și cosmologul Stephen Hawking.

Teoretician al originii universului, Stephen Hawking a murit, la locuinta sa din Cambridge, la vârsta de 76 de ani.

Din 1963, de la vârsta de 21 de ani, Hawking suferea de scleroză laterală amiotrofică.

Google sărbătorește Ziua Pi

Astăzi, Google sărbătorește Ziua Pi cu un Google Doodle special.

Ziua Pi sarbatorita cu un Google Doodle
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Stephen Hawking a murit chiar în ziua Pi