Nelu Tătaru a anunțat o nouă etapă de relaxare: "Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri" (Video)
Nelu Tătaru a anunțat că, de la 1 iulie, am putea să intrăm într-o nouă etapă de relaxare. Ministrul a declarat, la Gorj, că astăzi vom avea un număr mai crescut de cazuri decât de obicei, dar speră ca în zilele următoare ”să ne putem reveni”.

- Funeraliile Papei Francisc, live, sâmbătă, de la ora 11:00, pe observatornews.ro
- Specialiştii în drept dezbat decizia judecătorului de la Curtea de Apel Ploiești de a suspenda anularea alegerilor. Augustin Zegrean: "Nici măcar CCR nu poate să o revoce"
- Nelu Tătaru: "Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri de relaxare".
- Ministrul a explicat că virulenţa nu este aceeaşi, dar sunt peste 180 de cazuri în Terapie Intensivă.
Ministrul Sănătății a făcut apel a populație să menţină regulile de igienă, regulile de precauţie şi distanţare fizică.
Nelu Tătaru a spus că explicaţia creşterii numărului de cazuri zilnic stă în faptul că ”avem multe măsuri de relaxare, după cum aţi putut vedea de două zile avem şi asimptomaticii acasă după 10 zile sau cei cu simptome uşoare şi după cum aţi putut vedea şi dvs. Nerespectarea regulilor, în mare măsură, precum şi acea bagatelizare a tot ce a fost, precum şi instigarea la nerespectarea şi nerecunoaşterea unei pandemii şi a măsurilor de precauţie”.
- Cine este Alexandru Vasile, judecătorul care a suspendat decizia CCR de anulare a alegerilor 2024
- "Fetița se chinuia efectiv și plângea". Un diagnostic greşit a răpit-o pe Anastasia familiei sale. Filmul...
- Noua carte de identitate electronică. Paşii de urmat pentru a obţine buletinul cu cip, cât un card bancar
- Un mort şi doi răniţi, după ce un autoturism şi o autoutilitară s-au ciocnit în Vrancea
- Un bărbat și soția sa, bătuți de un șofer după ce i-au atras atenția că a parcat pe locul pentru persoane cu...
Ministrul a precizat că, de la 1 iulie, ar putea intra în vigoare un nou set de măsuri de relaxare.
”Noi pregătim pentru 1 iulie un alt set de măsuri de relaxare, eu sper ca evoluţia să ne permită acest lucru. Fiecare caz este evaluat particular, fiecare anchetă evaluează cazurile în particular, fiecare locaţie este evaluate particulat, dacă vor fi nişte restricţii vor fi strict punctuale şi locale”, a afirmat Nelu Tătaru.
El a mai spus că virulenţa nu este aceeaşi, dar sunt peste 180 de cazuri în Terapie Intensivă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Nu se mai pot adăuga comentarii la acest articol