Antena Meniu Search
x

Român suspectat că a ucis un irlandez şi a îngropat părţi din acesta

Poliţiştii irlandezi şi cei români colaborează pentru rezolvarea unui dosar complicat, respectiv pentru găsirea celui care l-a ucis pe Frankie Dunne, un irlandez de 64 de ani.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 30.01.2020, 16:39

Irlandezul a fost ucis cu câteva zile înainte de Anul Nou
Irlandezul ucis avea 64 de ani şi era tatăl a trei copii - Irish Times

Poliţiştii irlandezi şi cei români colaborează pentru rezolvarea unui dosar complicat, respectiv pentru găsirea celui care l-a ucis pe Frankie Dunne, un irlandez de 64 de ani.

Anchetatorii irlandezi susţin că asasinatul s-ar fi produs în data de 27 decembrie, în Cork, iar principalul suspect este un român de 29 de ani din apropiere de Bucureşti.

Ce a traseu a avut suspectul român după ce a fost comisă grima

Conform Irish Times, bucăţi din cadavrul lui Frankie Dunne au fost găsite îngropate în curte unei case.

Frankie Dunne era tatăl a trei copii dar, de ceva timp, fusese respins de familie şi ducea o viaţă grea pe străzi.

Anchetatorii susţin că asasinul lui Frankie Dunne a vrut să-i tranşeze cadavrul pentru a ascunde crima comisă, dar foarte probabil a fost întrerupt astfel că a luat o decizie rapidă să îngroape bucăţile de cadavru şi să dispară.

Românul considerat principalul suspect a călătorit de la Cork la Belfast în 30 decembrie, apoi a zburat la Edinburgh şi de acolo în România.

O delegaţie a poliţiei irlandeze a venit la mijlocul lunii ianuarie la Bucureşti şi a început să colaboreze cu poliţiştii români pentru a stabili dacă, într-adevăr, românul este adevăratul criminal al lui Frankie Dunne.

Românul a fost interogat la Bucureşti timp de mai multe ore, însă proba decisivă ar putea fi dată de probele recoltate de la român. Anchetatorii vor să vadă dacă ADN-ul acestuia se potriveşte cu cel găsit în locul în care au fost îngropate părţi din Frankie Dunne.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Amenzi pentru şoferii care nu au camere montate pe spatele maşinii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Român suspectat că a ucis un irlandez şi a îngropat părţi din acesta