Tudorel Toader își va prezenta demisia la Guvern
Tudorel Toader a declarat joi, 18 aprilie, că își va prezenta demisia din funcția de ministru al Justiției la sediul Guvernului. Totodată, acesta a anunțat că va rămâne la conducerea ministerului până va veni un înlocuitor.

Tudorel Toader a declarat joi, 18 aprilie, că își va prezenta demisia din funcția de ministru al Justiției la sediul Guvernului. Totodată, acesta a anunțat că va rămâne la conducerea ministerului până va veni un înlocuitor.
"Voi merge la Guvern şi am o altă întrevedere cu dna prim-ministru. (...) Voi porni în scrisoarea pe care am redactat-o de la voinţa politică exprimată în cadrul CEx, şi anume de retragere a sprijinului politic pentru subsemnatul în calitate de ministru al Justiţiei, voi porni de la voinţa exprimată oarecum în cele două întrevederi de ieri şi de astăzi cu dna prim-ministru, voi porni de la faptul că dna prim-ministru are rolul decisiv atât în formarea Guvernului, cât şi în revocarea unora dintre membrii Guvernului. Luând astfel act de aceste circumstanţe, împrejurări, iau în considerare şi faptul că orice autoritate trebuie să aibă asigurată continuitatea activităţii, voi rămâne la minister până când în Monitorul Oficial apare numele noului ministru al Justiţiei, căruia îi voi preda documentele ministerului pe bază de proces-verbal, îi voi preda sigiliul ministerului şi îi voi ura succes. Prin urmare, merg la Guvern şi îi prezint dnei prim-ministru demisia din funcţia de ministru al Justiţiei", a declarat Tudorel Toader.
Anunțul vine după sedința de miercuri a Comitetului Executiv al PSD, în care s-a decis o remaniere guvernamentală, vizați fiind miniștrii Justiției, Fondurilor Europene și al Românilor de Pretutindeni.
Totodată, social-democrații au hotărât retragerea sprijinului acordat lui Tudorel Toader.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰