Veste şoc în tenis! Roger Federer nu mai participă la turneul de la Roland Garros
Tenismanul elveţian Roger Federer a decis să nu participe la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, la care şansele sale de a se impune erau destul de slabe, pentru a se consacra asupra celui de la Wimbledon, turneul său favorit, pe care va încerca să-l câştige pentru a opta oară în cariera sa, în luna iulie.

Tenismanul elveţian Roger Federer a decis să nu participe la ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, la care şansele sale de a se impune erau destul de slabe, pentru a se consacra asupra celui de la Wimbledon, turneul său favorit, pe care va încerca să-l câştige pentru a opta oară în cariera sa, în luna iulie.
'Lucrez dur de o lună, însă având în vedere că vreau să joc încă mulţi ani în circuit, cred că este preferabil să nu particip la sezonul pe zgură şi să mă pregătesc pentru cele pe iarbă şi suprafaţă dură', a explicat jucătorul din Ţara Cantoanelor, în vârstă de 35 ani, pe site-ul său oficial.
În urmă cu două săptămâni, Federer a lăsat să se înţeleagă, într-un interviu, că intenţia sa este de a juca la Roland Garros, chiar dacă nu a inclus în programul său niciun turneu de pregătire pe zgură, ceea ce îi limita considerabil şansele de a obţine o performanţă notabilă în capitala Franţei.
El a precizat că îşi va anunţa decizia pe 10 mai, iar fanii săi au aşteptat în van un semn din partea sa pe reţelele de socializare, în ziua respectivă. Federer a postat, însă, a doua zi un clip în care putea fi văzut antrenându-se pe suprafaţă dură la Dubai.
- Sportul după vârsta de 40 de ani. Ce ar trebui să includă o rutină potrivită
- Cum putem combate astenia de primăvară. Primul pas: Mici schimbări în rutina zilnică
- Orele de educaţie fizică din şcoli ar putea fi dublate. Câte ore de sport pe săptămână sunt în liceele din...
- Victorie pentru Genoa în faţa Veneziei, scor 2-0. Ionuţ Radu a fost titular în poartă
- "Şoferiţa era panicată, în stare de șoc". Mărturia românilor din echipa de bob care au ajutat o femeie ce...
Zgura a fost întotdeauna suprafaţa care l-a dezavantajat pe Federer şi jocul său ofensiv, chiar dacă s-a format ca jucător pe astfel de terenuri.
Campionul elveţian a avut nevoie de 11 tentative pentru a se impune la Roland Garros, în 2009, an în care şi-a adăugat în palmares singurul titlu de Grand Slam care îi lipsea.
Anul acesta, marele favorit al turneului parizian este spaniolul Rafael Nadal, revenit la forma care l-a consacrat şi care speră să cucerească al zecelea său titlu la Roland Garros.
Sursa: Agerpres
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰