Foto Vremea 23 aprilie 2023. Temperaturi maxime de 22 de grade Celsius. Șanse de ploi cu descărcări electrice în a doua parte a zilei
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de duminică, 23 aprilie 2023.
Valorile termice se vor situa în marea lor majoritate în jurul mediilor climatologice ale perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special în a doua parte a zilei; vor fi averse, pe alocuri însoţite şi de descărcări electrice în zonele montane şi submontane şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.
La munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă, ninsoare sau măzăriche. Izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe crestele montane, în sudul Banatului, dar şi în timpul ploilor.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 4 şi 11 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo București 23 aprilie 2023
- Vremea 22 aprilie 2023. Temperaturi maxime de 19 grade Celsius. Unde va ploua
- Prognoza meteo pentru 24 aprilie - 25 mai. Încă două săptămâni cu temperaturi scăzute. Cum va fi vremea de 1 mai
- Predicțiile climatologilor pentru 2023. Ar putea fi cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice
Valorile termice vor fi apropiate de cele normale specifice datei. Cerul va fi mai mult senin în prima parte a zilei şi noaptea, dar cu înnorări temporare şi condiţii reduse de ploaie după-amiaza. Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 5...8 grade.
Vremea la munte
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în special în a doua parte a zilei, când vor fi averse, pe alocuri însoţite şi de descărcări electrice. La altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă, ninsoare sau măzăriche. Izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe creste, dar şi în timpul ploilor. Valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent.
Cum va fi vremea în Europa
Cerul va avea înnorări şi vor fi precipitaţii în partea vestică şi central-vestică a Europei şi local în cea nordică şi de sud-est. Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, iar în Peninsula Scandinavică, partea centrală a Finlandei şi în zonele înalte de munte şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, iar izolat se vor semnala descărcări electrice şi cantităţi de apă însemnate. În restul continentului, vremea va fi în general frumoasă, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab.
Vântul va avea intensificări în regiunile vestice, local în cele sud-vestice şi nordice şi izolat în rest. Temperaturile vor marca o scădere faţă de ziua precedentă în partea nordică şi central-vestică a Europei şi o creştere uşoară în cea central-estică şi de răsărit.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰