Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ocolul Pământului în…482 de zile! Avionul Solar Impulse 2 a parcurs peste 40.000 de km fără nicio picătură de carburant (VIDEO)

Avionul Solar Impulse 2 a aterizat, marți, la Abu Dhabi, unde aparatul de zbor, capabil să zboare zi și noapte doar cu energie solară, a finalizat un înconjur al lumii fără precedent.

de Redactia Observator

la 26.07.2016 , 10:35

Avionul Solar Impulse 2 a aterizat, marți, la Abu Dhabi, unde aparatul de zbor, capabil să zboare zi și noapte doar cu energie solară, a finalizat un înconjur al lumii fără precedent.

SI2 a aterizat în siguranță la ora 04:05 pe Aeroportul Al-Batten, din apropierea capitalei Emiratelor Arabe Unite, de unde a plecat la 9 martie 2015 într-un periplu de peste 42.000 de kilometri, în care a traversat patru continente fără nicio picătură de carburant.

Pilotat de elvețianul Bertrand Piccard, avionul, care a decolat duminică din Cairo, a parcurs o distanță de 2.763 de kilometri într-un interval de peste 48 de ore. Aeronava și-a încheiat astfel cea de a 17-a și ultimă etapă a călătoriei sale, destinate promovării energiei din surse regenerabile.

Articolul continuă după reclamă

Cântărind 1,5 tone, dar la fel de lat ca un Boeing 747, Solar Impulse 2 a zburat cu o viteză medie de circa 80 de kilometri pe oră, cu ajutorul bateriilor care înmagazinează energia solară captată de circa 17.000 de celule fotovoltaice, plasate pe aripile sale.

Plecat din Abu Dhabi, avionul a aterizat succesiv în Muscat (Oman), Ahmedabad și Varanasi (India), Mandalay (Myanmar), Chongqing și Nanjing (China), Nagoya (Japonia) și Hawaii (Statele Unite ), unde a făcut o escală tehnică neprogramată de mai multe luni înainte de a traversa America de Nord, unde s-a oprit în San Francisco, Phoenix, Tulsa, Dayton, Lehigh Valley și New York. Avionul a traversat apoi Atlanticul fără escală, aterizând la 23 iunie, la Sevilia, în sudul Spaniei, de unde a ajuns la 13 iulie în Cairo.

sursa: europafm.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Inedit » Ocolul Pământului în…482 de zile! Avionul Solar Impulse 2 a parcurs peste 40.000 de km fără nicio picătură de carburant (VIDEO)