Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foşti şefi de la Permise şi Înmatriculări Teleorman, trimişi în judecată de DNA. Cum funcționa fabrica de permise

Foşti şefi ai Serviciului permise şi înmatriculări Teleorman au fost trimişi în judecată de DNA, după ce au primit bani şi bunuri pentru înmatricularea unor maşini şi promovarea unor candidaţi la examenul pentru permisul de conducere

de Redactia Observator

la 27.12.2021 , 15:41

Foşti şefi de la Permise şi Înmatriculări Teleorman, trimişi în judecată de DNA. Cum funcționa fabrica de permise Foşti şefi de la Permise şi Înmatriculări Teleorman, trimişi în judecată de DNA. Cum funcționa fabrica de permise - Observator

Foşti şefi al Serviciului permise şi înmatriculări Teleorman au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, după ce au primit bani şi bunuri pentru înmatricularea unor maşini şi pentru promovarea unor candidaţi la proba practică a examenului pentru permisul de conducere, relatează news.ro.

Cum funcționa fabrica de permise din Teleorman

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Stelian Lupu,  ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V) Teleorman, pentru patru infracţiuni de luare de mită, a lui Daniel Cristian Eib, ofiţer de poliţie, la data faptelor şef al Compartimentului Înmatriculări Vehicule din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman, pentru patru infracţiuni de luare de mită, a lui Cristian Velcea, ofiţer de poliţie, la data faptei şef al Compartimentului Permise de Conducere şi Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită.

Articolul continuă după reclamă

De asemenea, tot sub control judiciar, a mai fost trimisă în judecată o persoană pentru comiterea a cinci infracţiuni de dare de mită, şase de trafic de influenţă şi pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii au mai trimis în judecată în acest dosar alte 13 persoane, în stare de libertate,  pentru comiterea unor infracţiuni de: dare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată, delapidare, cumpărare de influenţă, trafic de influenţă, comise în forma autoratului şi/sau a complicităţii. 

“În cursul anului 2021, cei trei ofiţeri de poliţie, în calităţile menţionate mai sus, ar fi pretins şi primit, direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane (inculpaţi în prezenta cauză), diferite sume de bani şi bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, dintre care menţionăm: promovarea unor candidaţi la proba practică privind examenul pentru obţinerea permisului de conducere, înmatricularea unor autoturisme”, a transmis DNA. 

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.  Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Teleorman, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Justiţie » Foşti şefi de la Permise şi Înmatriculări Teleorman, trimişi în judecată de DNA. Cum funcționa fabrica de permise