Video Momentul în care o femeie blocată într-o clădire pe jumătate prăbuşită din SUA este salvată. Cinci persoane, de negăsit
O femeie, care s-a ascuns sub canapea o zi întreagă după ce un bloc de 6 etaje din Iowa s-a prăbușit, a fost salvată luni. Oamenii protestează după ce oficialii au anunţat că plănuiesc să demoleze ceea ce a rămas din clădire, deși cinci persoane sunt încă dispărute.
Lisa Brooks, în vârstă de 52 de ani, a stat în clădirea prăbuşită pietrificată o zi întreagă, înainte de a-și suna fiica pentru a o anunța că este înăuntru și în viață, au spus autoritățile.
Videoclipul surprins de localnici a arătat o mulțime de oameni rugând o femeie să rămână acolo unde se afla, înainte ca pompierii să sosească pentru a o salva de la etajul al patrulea al clădirii. Vestea bună a fost urmată de proteste, deoarece, marți, în jur de 150 de locuitori s-au adunat la locul prăbușirii, ca protest față de demolarea clădirii instabile, relatează Daily Mail.
Protestatarii aveau pancarte pe care scriau „Găsește-i mai întâi” și „Cine este sub moloz?” Unii au folosit un megafon pentru a striga numele locuitorilor nedescoperiţi. Clădirea avea 53 de chiriași în aproximativ 80 de unităţi, a spus șeful poliției. Cinci persoane erau încă dispărute marți după-amiază, a anunțat primarul Davenport, Mike Matson. Cadavrele a două persoane s-ar putea afla într-un morman de moloz la locul prăbuşirii iniţiale.
- „Veniți, am ucis-o pe mama”. Un adolescent de 17 ani a înjunghiat-o pe cea care i-a dat viață, după care a...
- Telenovelă în toată regula: La doar 22 de ani, un bărbat a aflat că este înșelat de soție chiar cu tatăl...
- Un urs a rămas blocat într-o maşină, după ce s-a urcat pe bancheta din spate în căutare de hrană. Cum au...
- A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile,...
- O femeie a murit în agonie, după ce ambulanța i-a fost anulată de dispecer când mai avea 6 minute până la ea...
Structura de cărămidă și oțel veche de 116 ani, construită ca hotel, fusese folosită mai recent ca bloc de apartamente, iar chiriașilor li s-a permis să rămână chiar dacă cărămizile au început să cadă din clădire. Patricia Brooks a spus că sora ei, Lisa, a încercat să părăsească clădirea, dar s-a repezit înapoi în cada din baie, unde a crezut că se poate adăposti în siguranță. Patricia a vorbit cu sora ei când era evaluată la spital după salvare.
„A fost doar epuizant și un coșmar”, a spus Patricia Brooks, rezidentă din Chicago, despre perioada de dinaintea salvarii Lisei. Familia a implorat poliția și oficialii orașului să o găsească pe Lisa în apartament începând de duminică, a spus fiica ei, Porshia Brooks.
„Se presupune că au făcut o verificare și au spus că nu au găsit pe nimeni. Încearcă să dărâme clădirea fără să facă o verificare adecvată”, a spus Porshia. După prăbușirea parțială, autorităţile au anunțat planurile de a începe demolarea clădirii încă de marți dimineața, dar aceasta a fost amânată după salvarea Lisei.
Pompierilor le este dificil să pătrundă în clădirea care s-ar putea prăbuşi în totalitate în orice moment.
Salvarea femeii i-a determinat pe oficiali să vadă dacă ar putea intra în siguranță și să se asigure că alții nu sunt înăuntru, dar acest lucru este extrem de dificil când clădirea s-ar putea prăbuși în orice moment, au spus aceștia. „Acesta ar putea fi un loc de odihnă pentru unii dintre cei negăsiţi”, a spus primarul.
Comunitatea încearcă să determine cum să recupereze ceea ce a rămâne din clădire, păstrând în același timp demnitatea oamenilor care ar fi putut fi uciși, a spus el.
O rudă a unuia dintre dispăruți a pledat la o conferință de presă ca oamenii să înțeleagă că autoritățile vor să controleze demolarea fără a arunca mai mult material pe dărâmături. „Îmi rog comunitatea noastră să lase orașul să-și facă treaba”, a spus femeia, adăugând că ruda ei nu și-ar dori să mai pună vieți în pericol.
Clădirea veche de 113 ani a fost aprobată pentru locuire deşi începea să se dezintegreze
Un inginer structural spune că ar trebui evitate căutările în apropierea resturilor, deoarece mai multe părţi s-ar putea prăbuși, iar oficialii iau în considerare această evaluare înainte de a căuta din nou în interior. Primarul a spus că îndepărtarea resturilor care sprijină restul clădirii ar putea cauza o prăbușire continuă.
„Suntem foarte înțelegători cu posibilitatea ca încă doi oameni să rămână înăuntru”, a spus primarul cu lacrimi în ochii.
Nu este clar ce a cauzat prăbușirea care a lăsat o gaură deschisă în mijlocul clădirii. Construită în 1907, structura din cărămidă, oțel și beton a fost renovată într-o clădire rezidențială și comercială cu utilizare mixtă. Se lucra la exterior în momentul prăbușirii. Pompierii a declarat marți că proprietarul a angajat și un inginer structural care a stabilit că clădirea este suficient de sigură pentru a rămâne ocupată în timpul reparațiilor.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰