O româncă expertă în spargeri a dat o lovitură uriașă într-un conac londonez. Cum a reuşit să treacă de pază cu captura de peste 650.000 €
O spargere spectaculoasă a avut loc în una dintre cele mai luxoase reședințe din Londra, unde o femeie însărcinată, de origine română, a reușit să păcălească sistemele de securitate dându-se drept menajeră. Sub această identitate falsă, românca a plecat cu bijuterii de peste o jumătate de milion de euro.
Luminiţa Zamfir, o româncă de 24 de ani, însărcinată în ultimul trimestru, a reușit să pătrundă într-o reședință estimată la 105 milioane de lire – a doua cea mai mare locuință privată din Londra, după Palatul Buckingham – spunând că venise pentru o probă de lucru ca menajeră, relatează Daily Mail.
Paza clădirii, asigurată de foști agenți ai serviciilor de protecție regală, a fost complet păcălită. Tânăra a fost condusă în interior, iar la plecare avea asupra ei bijuterii în valoare de aproximativ 653.000 de euro, aparținând unei familii de afaceri internaționale.
Nu a fost primul jaf al româncei
Spargerea din conacul de lux a fost parte dintr-o serie de infracțiuni comise în doar câteva săptămâni. Primul furt a avut loc pe 28 noiembrie 2023, când Luminiţa a intrat în locuința omului de afaceri Sean Gorvy și a furat ceasuri și butoni în valoare de 60.000 de euro.
Cinci zile după jaful de la conacul de 1,2 milioane de euro, ea a pătruns și în casa unui cuplu din domeniul administrării proprietăților, de unde a furat un inel valoros, un ceas Gucci și 240 de euro în numerar.
Pippa, una dintre victime, a declarat pentru Daily Mail: "Ea a spus că este o menajeră și a intrat imediat. Și-a scos pantofii și a început să mângâie câinii. Apoi s-a dus la etaj, într-unul din dormitoare, moment în care credem că a luat inelul, ceasul și banii".
Femeia a adăugat că inelul, o piesă antică Intaglio cu zeița Minerva, era inelul de logodnă al tatălui său, decedat în septembrie anul trecut la 96 de ani, și avea o valoare emoțională uriașă.
"Ea a spus repede că trebuie să meargă să cumpere produse de curățenie și că se va întoarce în zece minute. Dar nu s-a mai întors niciodată", a povestit Pippa.
Descoperită cu ajutorul camerelor de supraveghere și al ADN-ului
Imaginile surprinse de camerele de supraveghere din interiorul reședinței au fost esențiale pentru identificarea hoaței. În plus, o mostră ADN prelevată de pe un șervețel lăsat în locuința lui Sean Gorvy a confirmat identitatea Luminiţei Zamfir. Poliția a descoperit că femeia avea deja la activ patru condamnări anterioare pentru furt și jaf, începând din 2016.
Până acum, niciunul dintre bunurile furate nu a fost recuperat.
Luminiţa Zamfir a fost arestată și, pe 18 aprilie, a născut în timp ce se afla în arest preventiv. Marți, 13 mai, ea a apărut în fața instanței prin videoconferință de la închisoarea Bronzefield, ținându-și bebelușul în brațe.
A pledat vinovată la cele trei capete de acuzare pentru furt calificat. Judecătorul John Dodd KC i-a transmis un avertisment clar: "Acestea sunt, în mod evident, infracțiuni extrem de grave și trebuie să vă așteptați la o pedeapsă privativă de libertate. Vă sugerez să discutați cu avocatul dumneavoastră: nu doar că v-ar ajuta, dar ar fi de mare ajutor și pentru victime, dacă ați fi dispusă să spuneți poliției unde au ajuns toate obiectele furate. Ar reprezenta o circumstanță atenuantă extrem de importantă".
Apărătorul său, Dhaneshwar Sharma, care a fost nevoit să îi traducă audierea din lipsa unui interpret oficial, a adăugat: "Voi spune doar atât astăzi: este grăitor faptul că soțul ei nu este prezent".
Sentința urmează să fie pronunțată pe 11 iunie.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰