Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Român prins când încerca să fure o maşină în Italia

Un român a fost reţinut de carabinieri, după ce a fost prins când încerca să fure o maşină în localitatea Colleferro, situată în apropierea capitalei Roma (Italia).

de Redactia Observator

la 02.09.2023 , 14:34

Românul prins la furat în Italia ar fi recidivist Românul prins la furat în Italia ar fi recidivist - agronline.it
  • Românul prins la furat în Italia ar fi recidivist.

Incidentul s-a produs în noaptea de joi spre vineri. Atunci, proprietarul maşinii a auzit zgomote suspecte provenind din exteriorul casei.

Conform agronline.it, bărbatul a alertat forţele de ordine, iar un echipaj de carabinieri şi-a făcut rapid prezenţa la faţa locului. Românul a încercat să fugă de la locul faptei, dar a fost prins instant.

În maşina oprită de carabinieri, oamenii legii au descoperit inclusiv instrumentele pe care românul le-ar fi utilizat pentru a da lovitura.

Articolul continuă după reclamă

Nu mică le-a fost mirarea carabinierilor când, în urma unor verificări suplimentare, au stabilit că au în faţă un român de 31 de ani, stabilit în Italia, la Villa Literno, provincia Caserta, şi care avea antecedente penale.

Ancheta continuă în acest caz. Pentru că este recidivist, românul din Italia ar urma să fie repatriat în ţara natală cu interdicţie de a mai intra în Italia. Pe de altă parte, anchetatorii nu exclud posibilitatea ca românul să fi avut complici care au reuşit să fugă înainte de apariţia carabinierilor.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Mapamond » Român prins când încerca să fure o maşină în Italia