Video Sute de balene au eşuat pe o plajă din Tasmania, iar multe dintre ele au murit. Imagini sfâşietoare
Imagini sfâşietoare. Peste 200 de balene pilot au eşuat pe o plajă din Tasmania. 14 dintre ele erau deja moarte. Autorităţile încearcă să le salveze pe celelalte, însă unele cântăresc chiar şi câte două-trei tone, astfel că e extrem de dificil să fie mutate înapoi în apă. Cadavrele balenelor care nu au supravieţuit ar putea fi lăsate pe loc, în condiţiile în care e o zonă stâncoasă, care împiedică accesul vehiculelor.
Aproximativ 200 de balene-pilot, denumite şi globicefale, au murit după ce au eşuat pe o plajă din Tasmania, o insulă situată în sudul Australiei, la doi ani după o catastrofă similară care s-a produs în aceeaşi regiune a litoralului său vestic, informează AFP, citat de Agerpres.
Doar 35 dintre cele aproximativ 230 de cetacee descoperite pe plajă marţi erau încă în viaţă miercuri, a declarat Brendon Clark, directorul operaţiunilor de salvare a faunei din statul australian Tasmania, pentru jurnaliştii prezenţi la faţa locului.
Imagini obţinute din vehicule aeriene au arătat zeci de mamifere marine eşuate pe Ocean Beach, de-a lungul unei vaste plaje de nisip, aflată la contactul cu apele reci ale Oceanului Antarctic. "Pe plajă se află acum aproximativ 35 de animale care sunt încă în viaţă şi, în această dimineaţă, principalul obiectiv este de a le salva şi de a le elibera în mare", a declarat Brendon Clark, coordonatorul acestor operaţiuni.
"Din păcate, rata de mortalitate pentru această eşuare în masă este ridicată. Ea este cauzată în principal de condiţiile care există în zona Ocean Beach", a adăugat el. "Condiţiile de mediu, resacul (val marin sau oceanic de interferenţă, care, izbindu-se de un obstacol, se combină continuu cu valul iniţial, prezentând aspectul unei explozii - n.r.) de pe coasta de vest, din zona Ocean Beach, au cu siguranţă anumite consecinţe asupra animalelor", a adăugat specialistul australian.
Mai mulţi localnici au acoperit cetaceele cu pături şi le-au stropit cu găleţi cu apă pentru a le menţine în viaţă după descoperirea lor pe acea plajă. Cetaceele au eşuat în apropiere de Macquarie Harbour, un golf în care s-a produs în urmă cu aproape exact doi ani un alt episod de eşuare în masă, în care au fost implicate aproximativ 500 de balene-pilot.
Mai mult de 300 dintre ele au murit atunci, în pofida eforturilor depuse de zeci de voluntari care s-au luptat timp de mai multe zile cu apele glaciale din jurul Tasmaniei pentru eliberarea acestor vieţuitoare marine. Potrivit lui Brendan Clark, condiţiile incidentului din 2022 sunt încă şi mai dificile decât cele din urmă cu doi ani, întrucât animalele de atunci se aflau în "ape mult mai adăpostite".
Un posibil "ghinion"
Salvatorii au realizat o operaţiune de triere a cetaceelor, pentru evaluarea şi selectarea celor care prezintă cele mai mari şanse de supravieţuire, a precizat Brendan Clark. "Astăzi, accentul se va pune pe operaţiunile de salvare şi eliberarea lor", a adăugat el.
Cauzele acestor episoade de eşuare în masă nu sunt în totalitate cunoscute. Oamenii de ştiinţă au sugerat că ele ar putea fi cauzate de grupuri de cetacee care se rătăcesc după ce s-au hrănit prea aproape de ţărm. Balenele-pilot, care pot să atingă lungimi de până la şase metri, sunt animale foarte sociabile şi pot să îi urmărească pe acei membri ai grupului lor care s-au rătăcit, ajungând astfel la rândul lor în situaţii periculoase.
Acest lucru se întâmplă uneori când animale vârstnice, bolnave sau rănite înoată spre ţărm şi alte cetacee din grupul lor le urmăresc, încercând să răspundă la semnalele de ajutor ale exemplarelor rămase captive pe plajă. Alţi cercetători consideră că plajele cu pantă scăzută - precum cele din Tasmania - perturbă sonarul balenelor-pilot şi le fac pe acestea să creadă că se află în largul mării.
Incidentul de marţi s-a produs la doar câteva ore după ce 14 caşaloţi tineri au fost găsiţi morţi - tot în urma unui episod de eşuare în masă - pe Insula King, aflată între Tasmania şi Australia continentală. Cauza morţii acelor caşaloţi ar putea fi "un ghinion", a spus biologul Kris Carlyon de la Agenţia de conservare a naturii din acest stat insular australian, pentru ziarul local Mercury.
"Acesta este motivul cel mai frecvent pentru episoadele de eşuare în masă. Este posibil ca animalele să fi căutat hrană în proximitatea ţărmului şi poate că au fost apoi surprinse de reflux", a adăugat el. Astfel de episoade de eşuare în masă sunt frecvente şi în Noua Zeelandă, o ţară aflată în apropiere de Australia. Aproximativ 300 de animale marine sunt vizate de astfel de incidente în fiecare an, potrivit unor statistici oficiale.
Un singur episod de acest tip poate să vizeze mai multe sute de animale, atunci când un grup important de mamifere marine este implicat, aşa cum s-a întâmplat în 2017, când aproximativ 700 de balene-pilot au eşuat împreună pe o plajă din Noua Zeelandă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰