Curajul de a schimba. Curajul de a NE schimba

Zilele trecute eram la o filmare. Un bărbat, îmbrăcat în haine vechi și rupte cu o mască murdară pe chip, îmi cere un leu în timp ce îmi arată o bucată de pâine și îmi spune: ‘Am doar pâinea asta’. Ezit. Apoi scot portofelul. Aveam un leu. Atât. Încerc să evit bancnotele și folosesc mai mult cardul. I-l dau. Un leu. Omul spune: ‘Vai, doamne, îmi dați ultimii bani’. Pentru el a fost gestul suprem. Cuiva i-a păsat în lumea lui în care aude prea multe nu-uri.

Începe o nouă zi de muncă. Ajung într-un sat uitat de lume. Reportajul este despre neajunsurile oamenilor. După câteva discuții cu sătenii, sunt îndrumată către o familie amărâtă. Îmi deschide ușa o femeie cu chipul trist. O filmez. Îmi vorbește. Oftează. E greu să fii bătrân, singur, neajutorat, uitat. Simt nevoia să îi ofer ceva. O mângâiere, un cuvânt blând și bun, un zâmbet cald. Dar totul este despre bani. Supraviețuire. Mă uit în portofel. Fac grămadă toți banii pe care îi aveam. Nici mulți, nici puțini. I-i dau. Femeia începe să plângă. Și eu. Deloc patetic. Simplu. Atât de simplu. Dincolo de material, e dovada că există oameni cărora le pasă de alți oameni fără măcar să îi cunoască.  Am lăsat-o plângând și șoptind: ‘Să nu vă uitați niciodată părinții, nu îi lăsați singuri!’

Suntem într-un glob de cristal pe care ni-l construim de jur împrejur. De egoiști. N-avem timp să mai simțim, să mai trăim clipa, simplitatea. 

Și…nu e întotdeauna despre bani. Poate fi despre susținere. Când simți că nu mai poți, și n-ai vrea ca cineva să te audă, să te vadă, să te certe, să te ierte, atunci poți găsi, de niciunde, oameni care să te scoată din stare. Te reconstruiești, te reclădești și poți fi, iar, tu. Putem face ca existența noastră să conteze în viețile oamenilor pe care îi întâlnim.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰