Dream team și alte închipuiri
"La noi în companie, resursa umană este cea mai importantă " - este discursul pe care ți-l va spune cu un aer de autosuficienţă orice şef de corporaţie.
![Cristina Oprea Cristina Oprea](https://img.observatornews.ro/0/2021/1/8/406798/16101010054a20e6bc.webp?w=430&f=2&v=2)
Va fi împănat cu laude și bătăi pe umăr şi ţi se va spune cât de apreciată este valoarea pe care o aduci în marele mecanism în care eşti şi tu şi învârţi nişte rotiţe.
În spatele monologului atent şlefuit, dacă asculți cu atenție, vei auzi scârțâitul surd şi rateurile fierătaniei defecte.
"Să facem un team-building, să ne vedem pentru un briefing, să facem o analiza swot". Ne îmbătăm cu termeni pretențiosi și teorii ce sună excelent, iar din birourile în care se tranşează probleme, se găsesc soluţii pentru orice. În urma ședințelor, preafericiţii deținători de funcții ies triumfători și mândri de ideile scrise pe tabla inteligentă, notate în agendele legate cu coperţi de piele și trimise mai apoi în cutiuțe poștale electronice. Totul este curat, smart, iar soluțiile... ele sunt impecabile, fără cusur.
Totuși, eşuăm. Filmul se rupe, iar mecanismul tuşeşte ca un tractor bătrân, din care se scurg uleiurile prea arse și urât mirositoare.
- Jaful tezaurului şi cutia Pandorei. Marea întrebare după furtul de la muzeul olandez: Putem transforma supărarea...
- Jurământul lui "orice e posibil". Bianca Iacob, despre cum s-a văzut ceremonia de învestire a lui Trump din inima...
- America, la un bilet distanţă. De la faimoasa "loterie a vizelor", la noile numerele norocoase care ne-au dus în...
- Editorial Andreea Milea: Dacă aş fi Nicuşor Dan, nu aş candida
- EDITORIAL Bogdan Dinu. Cu răspundere, bună credință, prea puțină pregătire și curaj orb
Unde este scurtcircuitul? În locul în care ne pasă doar de noi. În minciuna pe care ne-o spunem când denumim grupul de WhatsApp de la muncă "dream team", dar muncim doar atât cât ne e bucata şi, de prea multe ori, nici acolo îndeajuns cât sa fie un lucru bine făcut.
"Nu e treaba mea", "asta nu mă privește", "las' că fac mâine", "așa, și?", "să mai facă și ăla de pe cealaltă tură" etc.
Soluțiile din birourile cu pretenții nu țin niciodată seama de miserupismul ridicat, de unii, la rang de religie. La locul de muncă ne întrecem în șmecherie și în care îi e mai simpatic lu' șefu'. Stricăm fără rușine sau simț de răspundere munca altora și tragem cărbunii doar pe turta noastră. Sau tragem chiulul și ne bucurăm că am mai fentat o zi. Timpul trece, leafa merge, vorba aia. La finalul zilei, dincolo de linie, socotim cât de bine sau de rău ne-a fost. Nu în echipă, ci pe persoană fizică.
Vrei să faci mai mult? Mai bine? Ghinion! Vezi-ţi de treabă! Trăim în România și suntem cu toții corporatiști.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰