Ţara fără Sănătate, ministerul fără ministru şi pacientul fără viaţă

O să-i supăr pe unii acum, ştiu asta. Şi o să fiu trasă de urechi pentru ce spun. Dar votul pe care l-am dat mă obligă pe mine să trag de urechi pe alţii. În plină pandemie, cu incidenţă rezolvată din pix şi număr de paturi crescut exclusiv din declaraţii pompoase, de o săptămână Sănătatea n-are ministru. Iar haosul în care s-a transformat o demitere a depăşit deja cu mult limita bunului simţ politic, dacă o exista aşa ceva pe la noi. 

Unul zice că a făcut nu ştiu ce grup, celălalt iese şi spune că grupul nu era grup, că era altceva, că n-avea dosar cu şină, că n-avea bască. Naiba ştie ce nu avea. Unul spune că s-au ascuns morţii. Celălalt zice că nu. Ies pe rând la televizor să mai arunce cu venin unul în celălalt. Şi cu sictir spre cei care se uită la ei. Premierul şi-a găsit deodată curajul, ca să mă exprim delicat, iar fostul ministru şi-a găsit talentul de comunicator. Tot ce n-a zis Vlad Voiculescu timp de aproape patru luni la minister spune acum, pe oriunde e invitat să vorbească. Iar în tot acest timp, premierul strânge sau pierde, după caz, capital politic. Iar morţii şi bolnavii sunt pomeniţi doar ca masă de manevră politică. 

Prietenii fostului ministru au dat cu toţi de pământ, că l-au mazilit pentru că lupta cu mafia din sănătate, că făcea şi dregea. O fi făcut omul, nu zic că nu, dar a ţinut pentru el. Degeaba ieşi acum, după ce ţi s-a arătat uşa, că sună de parcă plângi după scaun. Iar dacă în tot partidul ăla care îl susţine nu mai există alt om capabil să preia mandatul, atunci eu una consider că mi-am irosit votul. Nu iese nimeni la vot cu gândul să vă fie vouă bine, să aveţi salarii bune şi funcţii cu SPP-ist la poartă. Muritorii de  rând, fraierii ăia care şi-au rupt din timp să iasă la vot, au pus ştampila ca să le fie lor mai bine, pentru că au crezut că sunteţi noul val, că, vorba aia, sunteţi încă fragezi şi n-aţi apucat să furaţi. Practic sunteţi ăia cinstiţi, cu intenţii bune. Iar acum ne uităm toţi cum vă bateţi pe funcţii şi scaune. 

Ca telespectator, nici nu mă mai interesează cine are dreptate în tot scandalul ăsta. Eu vreau doar să ştiu că, dacă ferească sfântul, ajung la spital, nu ies de-acolo pe năsălie. Îmi garantează careva asta?! Presupun că nu. Pe omul care abia îşi trage o gură de aer dintr-un aparat credeţi că-l interesează bătaia asta a voastră?! El vrea să iasă sănătos din ATI, să nu ia foc pentru că se strică instalaţia electrică, să nu rămână fără aer pentru că nu ştiţi voi să folosiţi aparatura. Asta vrea omul. Să aveţi toţi grijă de sănătatea lui. Că de aia a plătit o viaţă întreagă taxe şi impozite la stat. Ca şi statul să-i poarte de grijă. 

Ca jurnalist, e altă treabă. O să-mi ţin opiniile personale pentru mine, iar la televizor voi face tot ce pot să fiu obiectivă.

Sunt mai mulţi telespectatori în ţara asta decât jurnalişti (nu, faptul că postezi pe facebook nu te face jurnalist). Iar telespectatorii ăia toţi vor să fie sănătoşi. Vor să se poată baza pe medici. Pe spitale. Şi cum să te bazezi pe un sistem care n-are cap?! Cum să te bazezi pe o clasă politică care face exact ce a făcut şi în ultimii 30 de ani, se bate pentru funcţii?!

Mă uit la declaraţii şi mi-e ruşine. Mă uit la cum reacţionează oamenii. S-au împarţit în tabere şi s-au dus la extreme. Prieteni buni se scuipă reciproc acum pentru că fiecare are dumnezeul lui. Nimeni nu pare să înţeleagă că nu există dumnezeu în Ministerul Sănătăţii. Cu toate bunele intenţii, mai mult sau mai puţin puse în practică, nu, chiar nu e nimeni Dumnezeu acolo. Dar totuşi prea mulţi cred că salvarea putea veni de la un singur om. Valoarea unui partid e dată de valoarea  oamenilor din care e format. Şi de valorile în care cred aceştia. Dacă USR PLUS înseamnă un singur om, atunci poate e cazul să ne descurcăm de capul nostru, pentru că e clar că totul e pierdut. Dar bine că ies toţi la televizor să ne îndemne tot pe noi la responsabilitate. Că na, dacă ei nu-s în stare, măcar noi.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰