Anunțul lui Luca Niculescu după atacul din Bistrița. Guvernul pregătește un plan pentru siguranța în școli
Premierul Luca Niculescu a anunțat, miercuri, că Guvernul va elabora de urgență un plan de acțiune pentru creșterea siguranței în școli, după atacul cu cuțitul de la o unitate de învățământ din Bistrița, în urma căruia o profesoară și un elev au fost răniți. Șeful Executivului a precizat că măsurile vor fi stabilite împreună cu Ministerul de Interne, cadre didactice, psihologi și reprezentanți ai elevilor, subliniind că violența nu poate fi justificată în nicio circumstanță, potrivit Agerpres.
''Am discutat o mulțime de aspecte, după cum spuneam, în primul rând securitatea în școli. Acesta a fost primul subiect pe care l-am abordat după tragedia care s-a întâmplat la Bistrița și vreau să-mi exprim întreaga solidaritate și compasiune cu profesoara și cu elevul care au fost răniți și să le urez însănătoșire cât mai rapidă. Vreau să spun foarte clar că nu există scuză pentru violență, am decis împreună cu acești miniștri să facem cât mai rapid un plan concret de acțiune în care să fie implicate mai multe instituții, să fie implicat Ministerul de Interne, alături de specialiști, alături de profesori, de asociații, de elevi, de psihologi, pentru a veni cu soluții rapide. Trebuie să abordăm mai multe aspecte, dar este una dintre prioritățile esențiale ale miniștrilor Educației'', a declarat Luca Niculescu, miercuri, la ministerul Educației, unde a fost prezent la preluarea mandatului noului ministru al Educației, Sorin Costreie, și ministrul delegat pentru Învățământ Preuniversitar, Sorin Ionescu.
Luni, un elev de 13 ani de la Școala gimnazială ''Ștefan cel Mare'' din Bistrița a atacat cu un cuțit o profesoară și a rănit un băiat de 12 ani. Acesta a purtat pe cap, în timpul atacului, o cagulă și o cască.
Profesoara rănită, în vârstă de 28 de ani, a fost operată și va rămâne internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița, în secția de chirurgie generală.
Elevul de 12 ani, care a fost de asemenea rănit, a primit îngrijiri medicale la UPU și a fost externat cu recomandări medicale.
În ceea ce îl privește pe atacatorul de 13 ani, acesta a fost transferat, însoțit de polițiști, la Clinica de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca.
