Bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza
Biroul Electoral Central (BEC) a precizat, duminică, printr-o circulară adresată birourilor electorale ale sectoarelor din Capitală, că bucureştenii care au viză de flotant pot vota la referendum indiferent de data la care au obţinut viza.
Referendum Bucureşti. Conform hotărârii BEC nr. 6H/ 11.11.2024, la referendumul local organizat la aceeaşi dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2024 îşi pot exercita dreptul de vot alegătorii cu cetăţenie română care au domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială în care respectivul scrutin este organizat, indiferent de vechimea domiciliului sau a reşedinţei, se precizează în circulară.
"Alegătorul care a fost omis din lista electorală permanentă a secţiei de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi are domiciliul sau reşedinţa este înscris în lista electorală suplimentară", mai precizează documentul citat.
De asemenea, potrivit circularei BEC, prin excepţie, "membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator şi persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii şi siguranţei publice sau cu verificarea dispozitivului de menţinere a ordinii şi siguranţei publice care au cetăţenie română şi domiciliul sau reşedinţa în unitatea administrativ-teritorială în care respectivul scrutin este organizat, indiferent de vechimea domiciliului sau a reşedinţei, pot vota la secţia de votare unde îşi desfăşoară activitatea, urmând a fi înscrişi în lista electorală suplimentară dacă aceştia nu sunt înscrişi in lista electorală permanentă a secţiei de votare respective".
Cei care au votat la alegerile prezidenţiale, dar nu şi la referendum o pot face până la 21
Totodată, BEC precizează şi că, la secţiile de vot din Bucureşti, fiecare alegător trebuie întrebat la care scrutin intenţionează să voteze, urmând ca intenţia acestuia să fie consemnată ca atare, separat, în SIMPV şi în listele electorale.
"Astfel, este interzisă validarea alegătorului, din oficiu, pentru toate tipurile de scrutin. Validarea alegătorului la ambele tipuri de scrutin trebuie să fie consecinţa manifestării exprese de voinţă a acestuia, exprimată după ce a fost întrebat de către operatorul de calculator al secţiei de votare cu privire la acest aspect. Opţiunea alegătorului se va comunica cu claritate preşedintelui şi membrilor biroului electoral al secţiei de votare pentru a fi consemnat doar în listele aferente scrutinului pentru care a optat să voteze şi i se vor înmâna doar buletinele de vot aferente respectivului scrutin", mai arată BEC, într-o circulară.
De asemenea, cetăţenii care au votat pentru unul dintre scrutine, prezidenţiale sau referendum local, pot să revină la secţia de votare pentru a-şi exercita dreptul de vot şi la cel de-al doilea scrutin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰