Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Călin Georgescu vrea introducerea unui serviciu militar de 3-6 luni: "Suntem total descoperiți. Să ne ajutăm unii pe alții"

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale, Călin Georgescu, a vorbit despre posibilitatea introducerii în România a unui serviciu militar, fără obligativitate, în scopul prevenirii sau a gestionării unor calamități naturale. Tinerii, a declarat Georgescu, ar fi plătiți cu salariul mediu pe economie timp de 3 sau 6 luni, cât timp efectuează acest stagiu militar - un exemplu elvețian și democratic, după cum îl numește.

de Redactia Observator

la 27.11.2024 , 21:58

Călin Georgescu Călin Georgescu vrea introducerea unui serviciu militar de 3-6 luni: "Suntem total descoperiți" - Profimedia Images

"Din punct de vedere al structurării unui spirit național, pentru a avea pentru noi ca țară o protecție la orice fel de calamitate naturală, în care un tânăr într-o perioadă de 3-6 luni poate să învețe ce înseamnă o situație de incendiu, de secetă, de inundații, de cutremur, suntem total descoperiți. Uitați-vă ce s-a întâmplat la Colectiv, nu am fost în stare să ne protejăm propriii români. Orice tânăr, mai ales băieții, pot să aibă un stagiu de acest gen, unde să fie plătiți cu salariul mediu pe economie ca să aibă și niște bani puși deoparte, pot învăța o meserie sau încă o meserie. Nu dorim acest lucru din punctul de vedere al unei obligativități, ci din punct de vedere a unui spirit național, să ne ajutăm unii cu alții, cum am spus eu într-o lucrare - unii cu alții și noi toți cu Dumnezeu. Este un exemplu elvețian pe care îl putem vedea și astăzi, un exemplu democratic și un exemplu de a ne ajuta unii pe alții. Noi la orice calamitate naturală astăzi suntem total descoperiți", a spus Călin Georgescu, la Realitatea Plus.

În ceea ce privește dreptul la avort, Georgescu a declarat că nu intenționează să limiteze acest drept. "Nimeni nu poate obliga pe nimeni la ceva. Este dreptul liber al fiecăruia să aleagă. Pot exista oferte, posibilități, alternative, dar decizia trebuie să rămână la latitudinea fiecăruia, conform propriei conștiințe și informări", a spus el.

Călin Georgescu a șocat cu declarațiile sale controversate

Articolul continuă după reclamă

Călin Georgescu, câştigătorul primului tur al alegerilor prezidenţiale, votat de peste 2 milioane de români, a avut numeroase declaraţii considerate mai mult sau mai puţin controversate atât în ultimele zile, cât şi de-a lungul timpului. Candidatul independent a oferit diverse opinii controversate legate de războiul din Ucraina, educaţia din România, antenele 5G, neexistenţa virusului Covid-19, şi multe altele. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri politice » Călin Georgescu vrea introducerea unui serviciu militar de 3-6 luni: "Suntem total descoperiți. Să ne ajutăm unii pe alții"