Antena Meniu Search
x

Ce ministere ar putea apărea în guvernul PNL-PSD-UDMR. Discuţiile s-au blocat la funcţia de premier

PNL a fost de acord cu suplimentarea numărului de ministere în cadrul unei guvernări alături de PSD şi UDMR, la un maxim de 20 de portofolii. S-a ajuns la un blocaj în privinţa premierului, însă cele trei partide s-au pus de acord ca noul Cabinet să aibă cu două ministere în plus faţă de Guvernul Cîţu.

de Redactia Observator

la 10.11.2021, 13:45

Premierul Florin Citu (S) si vicepremierul, Kelemen Hunor (D), discuta inainte de sedinta de Guvern, la Palatul Victoria
Kelemen Hunor s-a oferit să preia UDMR funcţia de premier, ca să salveze blocajul dintre PNL şi PSD - Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Liberalii şi social-democraţii discută în această perioadă despre viitorul Guvern în formula cu PNL-PSD-UDMR şi cu susţinerea minorităţilor naţionale în Parlament. În funcţie de cine va da premierul în Executiv se vor împărţi şi ministerele, însă s-a ajuns la un acord ca noul Cabinet să se mărească la 20 de ministere, plus câte un vicepremier din partea fiecărui partid care nu are premierul. 

Ce ministere noi vor fi înfiinţate

Guvernul Cîţu avea 18 ministere şi doi vicepremieri, de la USR şi de la UDMR. În noua formulă, cu PSD şi UDMR, Guvernul ar urma să aibă 20 de ministere.

Astfel, partidele doresc scoaterea Comunicaţiilor din Ministerul Transporturilor şi înfiinţarea unui nou minister, pentru IMM-uri, care în prezent se află la Ministerul Economiei.

Pe acelaşi subiect

În plus, Cercetarea, care acum este minister independent, ar putea reveni în cadrul Ministerului Educaţiei. Executivul ar fi completat cu un Minister pentru Diaspora. 

Un rol important îl va avea Secretarul general, post care este dorit atât de PNL cât şi de PSD, la pachet cu Ministerul Finanţelor Publice. PSD vrea ca SG-ul Guvernului să aibă putere de ministru şi nu să fie în subordinea premierului, cu statut de secretar de stat, aşa cum este în prezent. 

Kelemen Hunor vrea funcţia de premier, ca să împace PNL şi PSD

Conform liderului UDMR Kelemen Hunor, PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunere de premier, PSD nu acceptă PNL cu propunere de premier, astfel că s-a ajuns la un blocaj. 

Este o soluție (premier prin rotație-n.r), nu am încercat niciodată. Se poate încerca, nu spun că este o soluție bizară. Aici ne-am blocat. PNL nu acceptă ca PSD să vină cu propunere de premier, PSD nu acceptă PNL cu propunere de premier. Ambele partide vor să fie desemnat premier președintele partidului. S-a propus să fie o rotație în trei, se poate și premier independent. Era discuția să fiu și eu. Nu contează câte luni. Dacă începe UDMR, ceilalți sunt salvați pentru că după acea poate să vină și PNL și PSD. Problema este cine începe. Nu știu cine ar putea să fie premier independent. Depinde de personalitatea premierului”, a declarat Kelemen Hunor pentru Digi24.

El admite că se poate guverna și cu un premier independent, „dar va fi foarte greu”. „Nu știu cine ar accepta o astfel de variantă. Au fost creionate câteva alternative. Trebuie să mergem la președinte pentru că el desemnează. Deocamdată nu există o înțelegere pe acest subiect. Nu o să ne împiedicăm de persoana premierului”, a adăugat liderul UDMR.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri politice » Ce ministere ar putea apărea în guvernul PNL-PSD-UDMR. Discuţiile s-au blocat la funcţia de premier