Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cioloş cere, de la Cluj, alegeri anticipate: "Să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului!"

Fostul premier Dacian Cioloş, co-fondatorul Mişcării România Împreună, a declarat, astăzi, la Cluj, că pe termen scurt şi mediu, în România ar trebui să se ajungă la alegeri anticipate.

de Redactia Observator

la 23.08.2018 , 13:31

Cioloş cere, de la Cluj, alegeri anticipate: "Să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului" Cioloş cere, de la Cluj, alegeri anticipate: "Să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului" - Hepta / Mediafax

Fostul premier Dacian Cioloş a declarat, astăzi, la Cluj, că pe termen scurt şi mediu, în România ar trebui să se ajungă la alegeri anticipate.

Co-fondatorul Mişcării România Împreună a spus că PSD ar trebui să îl lase pe preşedintele Klaus Iohannis să joace rolul de mediator şi să înceapă discuţii cu partidele din Parlament şi cu societatea civilă.

„Dacă PSD se gândeşte la propriul interes, al partidului, Guvernul Dăncilă ar trebui să plece în următoarele zile. Să îl lase PSD pe dl. Iohannis să joace rolul de mediator, să trimită la plimbare pseudo Guvernul pe care-l avem acum şi să înceapă discuţii cu forţele politice din Parlament.

Articolul continuă după reclamă

Cred că ar fi utile discuţii şi consultări inclusiv cu organizaţiile, cu societatea civilă care protestează în stradă, ca să vedem care sunt cele mai bune soluţii pe care politicienii aleşi să şi le asume în Parlament. Pe termen scurt, mediu ar trebui să ajungem la alegeri anticipate dacă vrem să fim oneşti faţă de cetăţenii României, dacă vrem să găsim soluţii durabile la problemele care se acumulează de un an şi jumătate, ar trebui o majoritate politică relegimitată prin vot”, a spus Cioloş, potrivit Mediafax. 

Potrivit acestuia, sunt mai multe soluţii de luat în calcul, aproape orice soluţie fiind mai bună decât cea pe care România o are în momentul de faţă.

„Să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului”, a conchis fostul premier.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » Cioloş cere, de la Cluj, alegeri anticipate: "Să găsim o soluţie înainte de sfârşitul anului!"