Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Criză în USR: Culisele ascunse ale demisiei lui Dacian Cioloş din fruntea partidului, după doar patru luni

Criza din USR se adânceşte. Dacian Cioloş a anunţat azi că a demisionează din funcţia de şef al partidului, în care a fost ales în urmă cu doar patru luni. E nemulţumit că nu a reuşit să obţină controlul asupra Biroului Naţional al partidului, acolo unde se iau toate deciziile.
 

de Larisa Bernaschi

la 07.02.2022 , 20:24

Patru luni de zile a rezistat Dacian Cioloş să fie şef al USR, unde şi-a dorit să ocupe această funcţie. Însă la Congresul care a avut loc în toamna anului trecut nu a reuşit să îşi facă o majoritate şi în Biroul Naţional. Practic este forul de decizie care controlează absolut toate deciziile pe care partidul le ia.

Dacian Cioloş, nemulţumit că nu deţinea întreg controlul

Acest for este controlat de vechii USR-işti care l-au susţinut pe Dan Barna pentru funcţia de preşedinte. Le-a propus colegilor din partid un program de preşedinte, dar care prevedea faptul că Biroul Naţional nu mai are atâtea puteri şi ar veni nişte oameni din extern care ar lua decizii în partidul pe care Dacian Cioloş l-a condus până astăzi.

Vezi și

Tocmai de aceea, pentru că acest program al preşedintelui nu a trecut astăzi de Biroul Naţional, au fost 14 voturi contra şi 11 pentru susţinerea programului. Tocmai de aceea Dacian Cioloş a decis să demisioneze din fruntea USR. În acest moment pentru conducerea interimară a USR a fost preluată de Cătălin Drulă, cel care este în acest moment şi vicepreşedinte al partidului.  

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri politice » Criză în USR: Culisele ascunse ale demisiei lui Dacian Cioloş din fruntea partidului, după doar patru luni