Antena Meniu Search
x

Curs valutar

George Maior, despre audierea din dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009: "Nimeni nu are de ascuns ceva. Chiar aştept cu plăcere aceste audieri"

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, spune că vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA nu are nicio legătură cu audierea sa la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, adăugând că "este firesc să te prezinţi în faţa Parlamentului".

de Redactia Observator

la 11.06.2017 , 10:43

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, spune că vizita preşedintelui Klaus Iohannis în SUA nu are nicio legătură cu audierea sa la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009, adăugând că "este firesc să te prezinţi în faţa Parlamentului".

"Nu are nicio legătură aspectul intern care mă priveşte cu această vizită (n.r. - a preşedintelui Klaus Iohannis în SUA) şi cu calitatea diplomaţiei exercitată aici. Este un lucru firesc să te prezinţi în faţa Parlamentului, nimeni nu are de ascuns ceva sau vreo inhibiţie din acest punct de vedere. Chiar aştept cu plăcere aceste audieri", a declarat, pentru AGERPRES, George Maior.

Diplomatul este aşteptat săptămâna viitoare la audieri în Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Articolul continuă după reclamă

În 23 mai, preşedintele Comisiei, Mihai Fifor, a anunţat că fostul şef al SRI George Maior va fi invitat pe 6 iunie la Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

Pe acelaşi subiect

Câteva zile mai târziu, Fifor preciza că a primit o scrisoare din partea ambasadorului Maior.

"Am avut şi o convorbire telefonică. Nu este secret. Am fost sunat marţi de domnul ambasador care a spus că nu va fi în ţară mai devreme de data de 12 (iunie - n.r.) şi a solicitat ca audierea, pe care noi o dorim, să aibă loc pe data de 12. Membrii comisiei au fost de acord cu acest lucru', preciza Fifor, la finalul lunii mai. 

Sursă: Agerpres.ro

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri politice » George Maior, despre audierea din dosarul alegerilor prezidenţiale din 2009: "Nimeni nu are de ascuns ceva. Chiar aştept cu plăcere aceste audieri"