Organizatorul atacurilor teroriste de miercuri, de la Teheran, a fost UCIS
Iranul a anunţat că forţele sale de securitate l-au eliminat sâmbătă pe organizatorul celor două atacuri care au avut loc miercurea trecută la Teheran şi care s-au soldat cu moartea a 17 persoane, în timp ce măsurile de securitate au fost întărite pe teritoriul ţării pentru a preveni şi alte posibile atacuri, relatează agenţia Reuters.

Iranul a anunţat că forţele sale de securitate l-au eliminat sâmbătă pe organizatorul celor două atacuri care au avut loc miercurea trecută la Teheran şi care s-au soldat cu moartea a 17 persoane, în timp ce măsurile de securitate au fost întărite pe teritoriul ţării pentru a preveni şi alte posibile atacuri, relatează agenţia Reuters.
Gruparea Stat Islamic a revendicat responsabilitatea atacurilor din parlamentul ţării şi de la Mausoleul ayatolahului Ruhollah Khomeini, fondatorul Republicii Islamice Iran.
"Organizatorul şi principalul conducător al atacurilor teroriste de la parlament şi Mausoleul lui Khomeini a fost ucis astăzi (sâmbătă) de către forţele de securitate", a declarat ministrul iranian de interne, Mahmoud Alavi, citat de agenţia de presă Tasnim.
Potrivit declaraţiilor lui Alavi, luna trecută, Ministerul Informaţiilor a indentificat şi anihilat "aproape zilnic" câte "un grup terorist", dar nu a făcut publice informaţiile pentru a nu semăna panică în rândul opiniei publice.
- AVERTISMENTUL înfricoşător al unui înalt oficial german: "Există pericolul să înceapă un nou RĂZBOI"
- ATERIZARE DE URGENŢĂ în Germania! Un avion a fost adus la sol de teama unui ATENTAT TERORIST
- Rusia anunţă că nu poate accepta planul lui Trump pentru pace în Ucraina: Nu rezolvă cauzele conflictului
- Trump ameninţă Iranul cu bombardamente. Ayatollahul Khamenei i-a recomandat să-şi reconsidere declaraţiile, ca...
- SUA pun la cale falimentul Iranului. Cum au de gând americanii să prăbuşească economia ţării din Orientul...
Autorităţile iraniene au arestat, de asemenea, şapte persoane pe care le suspectează că i-au ajutat pe militanţii implicaţi în atacuri, a indicat un oficial din domeniul justiţiei Ahmad Fazelian. Suspecţii, care ar fi oferit sprijin echipei teroriste, au fost reţinuţi în Fardis, la circa 50 de km vest de Teheran, a precizat Fazelian, citat de agenţia de presă Mizan.
Vineri, autorităţile iraniene au anunţat arestarea a 41 de suspecţi în legătură cu atacurile de la Teheran.
Sursă: Agerpres.ro
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰