Klaus Iohannis intervine în scandalul PSD: "L-am desemnat pe Mihai Fifor premier interimar"
Ministrul Apărării Mihai Fifor a fost desemnat Premier Interimar, a anunţat Preşedintele României, Klaus Iohannis.
Ministrul Apărării Mihai Fifor a fost desemnat Premier Interimar, a anunţat Preşedintele României. Klaus Iohannis a intervenit în urma crizei izbucnite după ce PSD a retras sprijinul politic lui Mihai Tudose.
Actualizare ora 14.50: Decretul care confirmă instalarea lui Mihai Fifor ca Premier Interimar a fost publicat în Monitorul Oficial.
Actualizare ora 12:30 - Declarațiile lui Iohannis:
- Premierul Tudose mi-a înaintat demisia și am acceptat-o. Această situație în care s-a ajuns mă nemultumește profund și mă îngrijorează. Iată că la un an de la alegeri avem deja doua Guverne PSD eșuate.
- Este deja acum evident că este nevoie de un Guvern pentru a scurta cît se poate de mult situația de incertitudine. Eu vreau să avem o procedură rapidă, care va duce la stabilirea unui nou Guvern, fiindcă această nesiguranță politică nu trebuie să degenereze în instabilitate politică și mult mai important vreau să previn posibile urmări economice negative ale acestei crize generate iarăși în interiorul PSD-ului.
- După demisia lui Tudose, l-am desemnat pe Mihai Fifor interimar, iar pentru a avea o procedură cât se poate de rapidă am decis să convoc consultări cu partidele politice mâine, la Palatul Cotroceni. Voi trimite chiar acum invitațiile pentru consultări.
Știrea inițială
"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, va susţine marți, 16 ianuarie a.c., ora 12:30, la Palatul Cotroceni, o declaraţie de presă", potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale.
Premierul Mihai Tudose a demisionat luni seară după şapte luni de mandat, ca urmare a retragerii sprijinului politic de către PSD, fiind al doilea prim-ministru care părăseşte funcţia în decurs de un an de la preluarea guvernării de către social-democraţi.
Astăzi, liderii PSD se reunesc în şedinţa CEx, pentru a decide cine va fi propunerea pentru funcţia de premier, după demisia lui Mihai Tudose.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰