Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ludovic Orban: Orice ministru trebuie să ştie că, înainte de a-şi ataca premierul, trebuie să-şi scrie demisia

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că premierul nu poate fi schimbat doar pentru că "nu-i convine unui partid din coaliţie că a fost schimbat un ministru lipsit de performanţă".

de Redactia Observator

la 17.04.2021 , 21:13

  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

"Coaliţia merge mai departe, PNL este un partid responsabil, un partid care s-a angajat în procesul de dezvoltare al României şi care, în momentul în care şi-a asumat răspunderea guvernării ca principal partid de guvernământ, a făcut-o pentru a pune în practică un program de guvwernare serios, care să asigure dezvoltarea României", a susţinut Ludovic Orban, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută în Maramureş.

Întrebat despre condiţiile puse de USR PLUS, Orban a afirmat: "În ce priveşte condiţiile nu există, există un anunţ public privitor la poziţia premierului. Răspunsul meu e foarte clar, coaliţia a stabilit candidatul la funcţia de prim-ministru, chiar aş putea spune că preferinţa pentru colegul şi prietenul meu Florin Cîţu în poziţia de premier i-a aparţinut USR PLUS. Nu poţi să schimbi premierul numai că nu-i convine unui partid din coaliţie că a fost schimbat un ministru lipsit de performanţă, în mod evident. Opinia publică în mod clar a apreciat în mod negativ gafele şi lipsa de performanţă. (...) Am fost extrem de delicat şi nu am vrut să lansez puncte critice privitor la mandatul unuia sau altuia dintre miniştri pentru că există un spirit de coaliţie şi lucrul ăsta trebuie să-l discutăm între noi. Aşteptăm nominalizarea unui minstru care într-adevăr să facă lucrurile care sunt foarte importante", a afirmat Orban, dând exemplul celor trei spitale regionale finanţate prin exerciţiul 2021-2027, al spitalelor de arşi, strategiile regionale în domeniul sănătăţii.

El a susţinut că "nu e loc de birocraţie şi de mofturi", iar aceste proiecte trebuie să meargă înainte.

Vezi și

"Pot să vă spun o paletă foarte largă de probleme care trebuie rezolvate la Ministerul Sănătăţii şi de aia aşteptăm să se termine exerciţiul acesta de supărare, de orgoliu, şi să fie desemnat un ministru din partea USR PLUS care într-adevăr să pună sănătatea pe roate, să pună în practică toate obiectivle pe care le-am stabilit în programul de guvernare", a afirmat Orban.

Pe acelaşi subiect

El a adăugat că un ministru nu poate critica premierul şi să rămână în Guvern.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"În nicio ţară democratică din lumea asta, niciun ministru nu îşi permite să atace premierul: premierul este cel care conduce Guvernul, în momentul în care ataci premierul înseamnă că nu mai ai ce să cauţi în guvernul respectiv. Ca atare, avertizez miniştrii că nu e o chestiune de moft sau de.... este pur şi simplu obligaţia premierului de a, practic, a revoca din funcţia de ministru orice ministru atacă premierul.

Dacă cineva vrea din guvern să dea declaraţii critice la adresa premierului să îşi scrie întâi demisia, dup-aia să dea declaraţii critice. Aici nu suntem într-o competiţie, nu mai există război, între PNL, USR PLUS, UDMR şi grupul minorităţilor există o înţelegere pentru România privitoare la guvernarea ţării, nu este vorba de un campionat de orgolii sau de o competiţie între oameni care suferă de vedetism. Este vorba de o răspundere uriaşă pe umerii noştri să guvernăm România şi, ca atare, repet orice ministru trebuie să ştie că în momentul în care a dat declaraţii împotriva premierului trebuie să aibă bagajele făcute", a declarat Orban.

El a subliniat însă că PNL vrea să guverneze în continuare în coaliţie.

"Din punctul de vedere al PNL nu există altă formulă politică care să genereze o coaliţie şi un guvern care să fie în conformitate cu viziunea noastră de dezvoltare a României. Ei sunt partenerii noştri, sigur, acum e un moment de ... să spun de reacţie, există o anumită lipsă de experienţă în materie de exercitarea guvernării din partea partenerilor noştri (...) există o Constitiuţie, există un acord de coaliţie, există o legislaţie şi de asemenea există nişte legi nescrise ale funcţionării coaliţiei. De exemplu, o regulă e să nu-ţi ataci partenerii de coaliţie, o regulă simplă este să nu-ţi ataci premierul, să respecţi programul de guvernare", a afirmat liderul PNL.

Orban a afirmat că speră ca această dispută să înceteze cât mai repede.

"Este dreptul premierului şi obligaţia premierului să asigure buna funcţionare a guvernului, iar atunci când un ministru nu îşi face treaba, dacă mnistul nu pleacă prin demisie, să utilizeze prevederile constituţionale pentru revocarea unui ministru care nu îşi face traba. Evident că nu contestăm dreptul partenerilor noştri de a desemna un nou ministru, e chiar inclusiv în interesul lor să desemneze un ministru mai bun, mai performant, care inclusiv pe ei să-i ajute în mateire de imagine", a adăugat Orban.

El a reiterat că PNL îl sprijină pe Florin Cîţu pentru funcţia de premier, afirmând că decizia luată de acesta a fost una corectă şi responsabilă. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri politice » Ludovic Orban: Orice ministru trebuie să ştie că, înainte de a-şi ataca premierul, trebuie să-şi scrie demisia