PERCHEZIŢII la Universitatea de Medicină "Carol Davila"
Procurori ai Parchetului General și ofițeri de poliție efectuează marți 32 de percheziții în București și pe raza județelor Prahova, Giurgiu și Dâmbovița, printre care, potrivit unor surse judiciare, și la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din București
Procurori ai Parchetului General și ofițeri de poliție efectuează marți 32 de percheziții în București și pe raza județelor Prahova, Giurgiu și Dâmbovița, printre care, potrivit unor surse judiciare, și la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din București
Potrivit unui comunicat al Parchetului General, procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals, luare de mită și dare de mită.
Reprezentanții UMF sunt suspectați că ar fi atribuit în mod ilegal contracte de achiziții publice, 6 persoane urmând să fie conduse la audieri.
"Din probele administrate în cauză a rezultat că persoane aflate la conducerea unei instituții de învățământ superior din București au atribuit contracte de achiziție publică, cu încălcarea cadrului legislativ care reglementează sistemul achizițiilor publice, unor societăți comerciale deținute sau controlate de oameni de afaceri aflați în cercul lor relațional", se arată într-un comunicat al Parchetului General.
Pe de altă parte, IGPR informează că reprezentanții universității ar fi atribuit contracte de achiziții publice pe fondul unor acte de corupție, prin încălcarea legilor care reglementează acest domeniu de activitate — prin încredințare directă ori prin procedura simplificată de cerere de oferte.
Astfel, achizițiile publice ar fi fost atribuite fără concurență și transparență și fără a fi respectat principiul eficienței utilizării fondurilor alocate și cel al tratamentului egal între operatorii economici.
La acțiune participă ofițeri și lucrători ai Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și polițiști de la Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și de la Institutul Național de Criminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În documentarea activității infracționale, procurorii au beneficiat de suportul tehnic și informativ al Serviciului Român de Informații.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰