Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ponta, dezvăluiri ÎN PREMIERĂ despre posibila preluare a funcţiei de ministru al Justiţiei

Victor Ponta a reacţionat, astăzi, într-o postare pe Facebook, legat de speculaţiile potrivit cărora deputatul PSD ar urma să preia portofoliul de la Justiţie. Fostul premier a precizat că nu i-a propus nimeni să fie ministru al Justiţiei şi că nu îşi doreşte „absolut deloc” această funcţie. 

de Redactia Observator

la 14.02.2017 , 10:50

Victor Ponta a reacţionat, astăzi, într-o postare pe Facebook, legat de speculaţiile potrivit cărora deputatul PSD ar urma să preia portofoliul de la Justiţie. Fostul premier a precizat că nu i-a propus nimeni să fie ministru al Justiţiei şi că nu îşi doreşte „absolut deloc” această funcţie. 

„Am spus că nu mă mai interesează şi nu mai răspund la toate prostiile şi bârfele «din piaţă» / dar pentru că oameni serioşi m-au întrebat azi trebuie să precizez: nu mi-a propus nimeni să fiu Ministrul Justiţiei şi nu imi doresc absolut deloc aşa ceva ! Clar? ( ultima dată când am fost Ministru al Justitiei am făcut numai greşeli)!”, a scris Victor Ponta. 

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, aseară, la un post de televiziune, întrebată despre informaţiile potrivit cărora premierul Sorin Grindeanu s-ar fi întâlnit cu fostul premier Victor Ponta, că nu vede care este problema, iar întrebată dacă Ponta ar putea face parte din Guvern, ea a răspuns că este posibil. 

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat luni, la Parlament, referitor la situaţia de la Ministerul Justiţiei, că, „fără îndoială” coaliţia PSD-ALDE nu va aştepta 45 de zile pentru desemnarea unui nou ministru, deoarece este şi interesul premierului Sorin Grindeanu de a avea un minister care să fie capabil 100% „să se dedice rolului şi atribuţiilor” pe care le are.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele pentru eliberarea din funcţia de ministru al Justiţiei a lui Florin Iordache şi pentru numirea Anei Birchall ca ministru interimar la Justiţie.

Ministrul interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a declarat vineri, la intrarea în sediul MJ, că luni vrea să aibă o primă întâlnire cu Consiliul Superior al Magistraturii, DNA, DIICOT şi cu toţi cei care au un cuvânt de spus în domeniul justiţiei, pentru a găsi cele mai bine soluţii pentru întărirea luptei împotriva corupţie, dar şi pentru apărarea drepturilor fundamentale ale omului. Birchall a spus că nu are o agendă ascunsă la Ministerul Justiţiei şi este deschisă la orice soluţie în domeniul justiţiei, precizând că soluţia finală trebuie să vină din Parlament.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri politice » Ponta, dezvăluiri ÎN PREMIERĂ despre posibila preluare a funcţiei de ministru al Justiţiei