Video Tensiuni tot mai mari între PSD şi PNL la negocierile pentru prezidenţiale. Alegerile ar putea avea loc odată cu cele parlamentare
Eşec total la negocierile din Coaliție. PSD și PNL nu ştiu nici cu cine, nici când vor merge la prezidenţiale. Social-democrații ar vrea în septembrie, în timp ce liberalii îşi fac propriile calcule şi vor să împingă finala până în noiembrie. În ciuda negocierilor dure, liderii puterii încă speră la un candidat comun în cursa pentru Palatul Cotroceni.
"Cel mai potrivit să conducă România este generalul Nicolae Ciucă. Noi astăzi mizam pe 2,5 milioane de voturi ale celor care au pus ștampila pe PNL", a declarat Rareș Bogdan, prim-vicepreşedinte PNL.
Surse Observator spun că liderii PNL au propus două variante în ședința Coaliției
În prima variantă, alegerile prezidențiale ar fi programate pe 27 octombrie și 10 noiembrie. În al doilea scenariu, turul I ar fi pe 10 noiembrie, iar finală pentru Palatul Cotroceni pe 24 noiembrie. Ambele variante au fost respinse de liderii PSD.
"Nu putem, din cauza că unii s-ar putea să nu ajungă în turul 2, să mutăm data alegerilor în funcţie de aceste dorințe. Am văzut sondaje care arată că un candidat PNL nu ar intra în turul 2 în acest moment", a declarat Lucian Romașcanu, purtător de cuvânt PSD.
- Negocierile PSD-PNL pentru data alegerilor prezidenţiale au eşuat. Vineri urmează o nouă rundă de discuţii
- PNL şi PSD negociază data prezidenţialelor. Surse: Liberalii nu mai acceptă varianta 29 septembrie/13 octombrie....
- Ciolacu îi cere șefului MAI să pregătească HG pentru alegerile prezidenţiale: Săptămâna viitoare stabilim...
De ce vor social-democrații ca alegerile prezidențiale să fie în septembrie-octombrie
Social-democrații insistă că noul șef al statului să fie ales pe 29 septembrie și 13 octombrie - un scenariu pe care liderii PNL l-au refuzat categoric. Liberalii se tem că, în acest caz, candidatul PSD ar profita din plin de recalcularea și majorarea pensiilor, programată în luna septembrie.
"Aici vorbim despre o coaliție care a majorat pensiile, nu un partid care majorează pensiile", a punctat Rareș Bogdan.
PSD le-a dat azi un ultimatum liberalilor şi au pus presiune pe ministrul de Interne, Cătălin Predoiu.
"Are două Hotărâri de Guvern pe masă: cea cu 15 septembrie și cea cu 29 septembrie ca date ale primelor tururi. Să decidă împreună cu PNL care din aceste două date le sunt convenabile", a declarat Lucian Romașcanu.
În ciuda conflictului, PSD şi PNL încă mai cochetează cu ideea unui candidat comun
"Noi suntem un partid care sustine familia tradițională. Nu prea putem vorbi de mireasă și mire în cazul domnului Ciucă și doamnei... domnului Ciolacu", a spus Rareș Bogdan.
O altă variantă negociată în Coalitie ar fi ca finala pentru Palatul Cotroceni să fie programată pe 8 decembrie - în aceeași zi cu alegerile parlamentare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰