Antena Meniu Search
x

Curs valutar

PNL şi PSD negociază data prezidenţialelor. Surse: Liberalii nu mai acceptă varianta 29 septembrie/13 octombrie. Scenariile propuse în Coaliţie

Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale. În urma discuţiilor dintre cele două partide, de săptămâna trecută, existau două variante: 15 sau 29 septembrie. Însă liberalii nu mai acceptă varianta de compromis 29 sept / 13 octombrie, potrivit surselor Observator, iar pe masa negocierilor au ajuns alte trei scenarii.   

de Redactia Observator

la 25.06.2024 , 10:55

PNL şi PSD negociază data prezidenţialelor. Surse: Liberalii nu mai acceptă varianta de compromis 29 septembrie/13 octombrie. Scenariile propuse în Coaliţie PNL şi PSD negociază data prezidenţialelor. Surse: Liberalii nu mai acceptă varianta de compromis 29 septembrie/13 octombrie. Scenariile propuse în Coaliţie - Hepta

Surse de la vârful PNL au transmis pentru Observator că nu mai acceptă varianta de compromis 29 sept / 13 octombrie pentru alegerile prezidenţiale şi au propus alte trei scenarii. Liberalii vor ca alegerile să fie organizate la termen, adică în luna noiembrie, aşa cum au propus iniţial.

O variantă ar fi ca primul tur de scrutin să se desfășoare în 10 noiembrie, iar cel de-al doilea în 24 noiembrie. Al doilea scenariu prevede ca primul tur să se organizeze în 24 noiembrie, iar cel de-al doilea tur pe 8 decembrie, ceea ce ar însemna că turul II va fi comasat cu alegerile parlamentare, iar a treia variantă ar fi ca primul tur să se desfăşoare pe 27 octombrie, iar turul II pe 10 noiembrie

Cum arată scenariile propuse de PNL

Articolul continuă după reclamă

Scenariul 1

Pe acelaşi subiect
  • Turul I: 27 octombrie
  • Turul II: 10 noiembrie

Scenariul 2

  • Turul I: 10 noiembrie
  • Turul II: 24 noiembrie

Scenariul 3

  • Turul I: 24 noiembrie
  • Turul II: 8 decembrie

Tensiuni în Coaliţie

Coaliţia a discutat săptămâna trecută în două întâlniri subiectul calendarului alegerilor prezidenţiale, în contextul în care, pentru organizarea scrutinului în luna septembrie, aşa cum se stabilise iniţial, termenul limită pentru ca Guvernul să dea hotărârea privind data alegerilor este 2 iulie. 

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut deja, în şedinţa de guvern de vineri, ministrului de Interne, Cătălin Predoiu să pregătească proiectul hotărârii de guvern privind alegerile prezidenţiale, el precizând că săptămâna viitoare stabilesc la care dintre cele două date, 15 sau 29 septembrie, se va desfăşura primul tur de scrutin.

PNL şi-a dorit păstrarea datei alegerilor prezidenţiale conform prevederilor constituţionale, în noiembrie şi decembrie. Motivul îl constituie faptul că ideea unei candidaturi în tandem preşedinte-premier, din partea celor două partide, a picat, astfel că nu se mai justifică devansarea acestui scrutin.

În plus, primul tur al alegerilor ar coincide cu începutul anului şcolar, pe 15 septembrie, ceea ce ar duce la blocarea şcolilor în care sunt secţii de votare mai multe zile la rând, perturbându-se astfel procesul educaţional. Social-democraţii au argumantat că există deja, de principiu, o decizie în coaliţie privind devansarea alegerilor prezidenţiale pentru luna septembrie, acceptată şi de liberali. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » PNL şi PSD negociază data prezidenţialelor. Surse: Liberalii nu mai acceptă varianta 29 septembrie/13 octombrie. Scenariile propuse în Coaliţie