Victor Ponta: " În loc ca premierul să conducă Guvernul, acum, în ultima perioadă conducea domnul Dragnea cu secretarul general, domnul Busuioc"
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat duminică seara, la Antena 3, că Guvernul în ultima perioadă a fost condus de Liviu Dragnea şi de fostul secretar general al Executivului, Mihai Busuioc, care era „un personaj cheie”, în condiţiile în care la el ajungeau toate documentele pe care ar fi trebuit să le primească premierul Sorin Grindeanu, de la informările de la servicii, până la cele care ţineau de negocierea cu UDMR.
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat duminică seara, la Antena 3, că Guvernul în ultima perioadă a fost condus de Liviu Dragnea şi de fostul secretar general al Executivului, Mihai Busuioc, care era „un personaj cheie”, în condiţiile în care la el ajungeau toate documentele pe care ar fi trebuit să le primească premierul Sorin Grindeanu, de la informările de la servicii, până la cele care ţineau de negocierea cu UDMR.
„Într-o ţară normală, premierul este cel care conduce Guvernul. Într-o ţară anormală, aşa cum a fost România în ultima perioadă, în loc premierul să conducă Guvernul, acum, în ultima perioadă conducea domnul Dragnea Guvernul cu secretarul general, domnul Busuioc. Un personaj pe care nu îl cunoaşteţi foarte bine, care s-a dovedit în ultimele zile că, de fapt, era cheia şi cu doamna Sevil Shhaideh care ţinea banii”, a afirmat secretarul general al Guvernului.
Deputatul a susţinut că ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, voia să dea primarilor şi parlamentarilor bani prin PNDL, în schimbul votului la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.
„Toţi banii de investiţii ai României şi fondurile europene au fost alocaţi doamnei ministru Sevil Shhaideh, care până pe 16 iunie nu a semnat niciun contract, nu a făcut nicio investiţie, după care vineri, pe 16 iunie, după ce şi-a dat demisia, a anunţat că se pregăteşte să dea bani la oameni, la parlamentari, la primari, ceea ce e anormal. PNDL e foarte bun, dar nu foloseşti banii de la programul respectiv pentru voturi la moţiune împotriva propriului Guvern”, a completat Victor Ponta.
Secretarul general al Guvernului a susţinut că „domnul Busuioc nu era doar cel care controla ce făcea domnul Grindeanu, era cel la care veneau toate documentele care ar fi trebuit să vină la primul-ministru, de la informările de la serviciile de informaţii până la documente care ţineau de alte ministere, până la documente care ţineau de negocierea cu UDMR de exemplu”.
Victor Ponta a mai spus că raportul PSD privind activitatea Cabinetului Grindeanu este o fabulaţie.
„Criza politică a fost declanşată de Liviu Dragnea, de nimeni altcineva. Brusc, din senin, am aflat că domnul Dragnea vrea să îl schimbe pe domnul Grindeanu şi a venit cu un raport în care, după ce ne-a zis tot timpul că acest guvern e foarte bun... Dacă este ineficient Guvernul, am văzut şi eu acel raport care este fabulaţie, mie îmi place aşa de inventivitatea lui Darius Vâlcov”, a spus Victor Ponta.
Fostul premier a susţinut că a lucrat bine cu Darius Vâlcov, care este un om deştept, dar care nu se pricepe chiar la toate domeniile.
„Am lucrat bine cu Darius Vâlcov şi e un om deştept, înţeleg dacă a executat şi el un ordin. Ideea e următoarea: Darius Vâlcov, un om deştept, nu se pricepe domne la Cultură să îmi spună mie ce nu a făcut Ministerul Culturii, nu se pricepe la sport, nu se pricepe la mediu”, a adăugat secretarul general al Guvernului.
Sursă: news.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰