5 tipuri de afecțiuni ale scalpului și cum scapi de ele
Scalpul este o parte foarte expusă și frecvent traumatizată a corpului, deoarece intră permanent în contact cu factorii externi de mediu (soare, vânt, praf etc) și este supus unor agresiuni mecanice inevitabile (pieptănat, aplicarea unor produse de styling). Astfel, devine foarte sensibil și pot să apară diferite afecțiuni.
Cele mai multe dintre acestea nu sunt grave și creează doar un disconfort minor, în timp ce altele pot necesita un tratament îndelungat și pot duce chiar la pierderea părului. Iată care sunt cel mai des întâlnite boli care pot să afecteze pielea capului.
1. Dermatită seboreică
Dermatita seboreică poate să apară la bebeluși, dar și la adulți și se manifestă prin înroșirea pielii și formarea unor cojițe de culoare gălbuie. Afecțiunea poate să apară și pe obraji, sprâncene, piept sau pe spate și poate fi însoțită de mâncărimi.
Dermatita seboreică este provocată de o infecție fungică, iar tratamentul presupune administrarea unor produse antiseptice sau a unui șampon special antifungic. Gelurile cu steroizi pot fi de asemenea de ajutor dacă sunt cu aplicare locală. Atunci când se manifestă și la nivelul scalpului, dermatita seboreică duce la apariția mătreții.
În cazul în care observi această problemă, ar fi bine să mergi la un medic dermatolog pentru consultație, ca să afli dacă ai scalp uscat sau mătreață, deoarece aceste două situații au manifestări asemănătoare și le poți confunda în lipsa unei evaluări de specialitate. Tratamentul este diferit, prin urmare este obligatoriu să ai un diagnostic corect.
2. Psoriazis
Psoriazisul este o inflamație care apare la nivelul pielii, din cauza unei înmulțiri foarte rapide, necontrolate a celulelor pielii. Problema se poate manifesta și la nivelul scalpului, prin formarea unor leziuni care se pot extinde și pe frunte și pe marginea liniei părului.
Aceste leziuni sunt de culoare roz și sunt acoperite de cojițe. Afecțiunea nu provoacă mâncărimi și poate fi tratată prin aplicarea unui produs pe bază de cărbune (gel, spray sau șampon).
3. Dermatită de contact (alergie)
Dermatita de contact este o iritație care apare în urma contactului cu un factor extern, care produce inflamație la nivelul pielii. Problema poate fi provocată de un produs cosmetic care conține anumite chimicale, dar și de căldura excesivă apliactă la nivelul scalpului (cu uscătorul de păr). Cel mai des, dermatita de contact apare însă în urma folosirii vopselei de păr sau unor produse care conțin parfum sau conservanți.
Afecțiunea se manifestă prin apariția unor zone roșii, descuamate, la nivelul scalpului, care provoacă mâncărimi. Dermatita se poate extinde spre frunte, gene sau urechi și pot să apară inclusive zone foarte inflamate, cu chisturi. Afecțiunea dispare după identificarea și îndepărtarea factorului extern care a provocat inflamația.
4. Alopecia Areata
Aceasta este o afecțiune autoimună a pielii, care duce la căderea părului din anumite zone ale capului, rezultând astfel un scalp cu „petice” de păr. Problema este precedată deseori de înroșirea pielii sau de mâncărimi. În zonele afectate, părul cade brusc și masiv, în doar câteva zile, formându-se petice complet lipsite de păr.
Cauza bolii nu este cunoscută. Alopecia Areata se poate extinde uneori la nivelul întregului scalp, ducând la pierderea completă a părului, dar de cele mai multe ori nu este foarte extinsă și se vindecă de la sine după câteva zile.
5. Lupus eritematos discoid (lupus eritematos cutanat cronic)
Și aceasta este o boală autoimună, care se manifestă prin apariția unor zone roșii, iritate ale scalpului, unde se formează leziuni și cojițe, iar părul cade. Pielea scalpului se subțiază și se pot vedea vasele capilare. Afecțiunea nu provoacă durere sau mâncărime, dar, din păcate, pierderea părului care are loc în aceste zone este permanentă.
Boala se poate extinde și la nivelul feței și urechilor, iar leziunile sunt sensibile la razele solare. Tratamentul trebuie să fie început cât mai repede, pentru a preveni extinderea leziunilor, dar zonele care au fost deja afectate nu vor reacționa la tratament.
În concluzie, indiferent ce problemă apare la nivelul scalpului, ar fi bine să mergi la un medic dermatolog, pentru consultație, de îndată ce observi că este ceva în neregulă. Orice tratament care este început în timp util va ajuta la o vindecare mai rapidă, prevenind totodată complicațiile.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰